MINISTERUL SANATATII: PANA VINERI ANGAJATII DE LA CANTACUZINO ISI IAU BANII

by Andreea Radu

Decizia de demitere a managerului Institutului Cantacuzino, Radu Iordăchel a fost amânată, stabilindu-se că acesta trebuie să prezinte până vineri un plan de redresare a unităţii, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, în urma unei întâlniri cu conducerea unitatii medicale.

Potrivit unor reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii prezenţi la întâlnire, s-a stabilit ca managerul Institutului Cantacuzino să prezinte până vineri un plan pe termen lung privind redresarea activităţii instituţiei, convenindu-se, de asemenea, ca tot până vineri angajaţii unităţii medicale să îşi primească salariile.

Sursele citate au declarat pentru MEDIAFAX că în cazul în care Radu Iordăchel nu va prezenta până vineri planul de măsuri sau dacă acesta nu va fi viabil, atunci Ministerul Sănătăţii va putea decide schimbarea acestuia din funcţie.

La întâlnirea dintre reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi conducerea Institutului Cantacuzino a participat şi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Pe de altă parte, angajaţii Institutului Cantacuzino au oprit protestele, aşteptând concluziile întâlnirii de la Ministerul Sănătăţii.

Angajaţii Institutului Cantacuzino au protestat, luni şi marţi, în curtea unităţii medicale, întrucât nu şi-au primit salariile în 15 septembrie, aşa cum era anunţat. Oamenii spuneau că au aflat că au conturile blocate, întrucât nu au fost plătite produsele cumpărate de la Avicola în 2013 , iar promisiunea managerului că-şi vor primi banii a fost „o poveste”.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments