Ministerul Finanțelor a atras 1,17 miliarde lei prin Fidelis. Titlurile de stat au fost listate la bursă fără impozit pe câștiguri

Ministerul Finanțelor a atras 1,17 miliarde lei prin Fidelis. Titlurile de stat au fost listate la bursă fără impozit pe câștiguri
Ministerul Finanțelor a atras aproape 1,2 miliarde lei, echivalentul a 231 milioane de euro, prin cea de-a treia emisiune de titluri de stat Fidelis din acest an, potrivit datelor oficiale.
Titlurile de stat emise în luna martie au debutat joi, 19 martie, la tranzacționare la Bursa de Valori București, iar următoarea ofertă Fidelis este estimată să înceapă în prima decadă a lunii aprilie.
Oferta s-a derulat în perioada 6 – 13 martie și a atras aproximativ 14.700 de ordine de subscriere din partea investitorilor persoane fizice, atât pentru titlurile denominate în lei, cât și pentru cele în euro. În total, au fost subscrise 534 milioane lei și 126 milioane euro, însumând 1,17 miliarde lei.
Unul dintre principalele avantaje ale acestor instrumente financiare rămâne faptul că veniturile obținute din dobânzi și câștigurile de capital nu sunt impozabile.
Programul Fidelis se adresează persoanelor fizice, rezidente și nerezidente, cu vârsta de peste 18 ani, iar titlurile pot fi achiziționate prin bănci sau societăți de brokeraj autorizate. În funcție de modalitatea de subscriere, acestea sunt înregistrate fie la Depozitarul Central, fie în conturile de tranzacționare ale investitorilor.
Deținătorii pot păstra titlurile până la maturitate sau le pot tranzacționa la Bursa de Valori București, în orice ședință, prin intermediari autorizați.
De la lansarea programului, în august 2020, Ministerul Finanțelor a derulat 34 de oferte Fidelis, prin care a atras de la populație peste 66 miliarde lei, echivalentul a 13,3 miliarde de euro.