Ministerul Dezvoltării a deschis apelurile de proiecte pentru rețelele de gaze finanțate prin programul „Anghel Saligny”

by Florian Popa

Începând de astăzi și până pe 26 aprilie 2022, autoritățile locale sunt așteptate să depună cereri de finanțare, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru proiecte care vizează sisteme de distribuție a gazelor naturale, inclusiv a branșamentelor, precum și a racordului la sistemul de transport al gazelor naturale, a anunțat ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila.

„Ordinul comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației și al ministrului energiei nr. 278/167/2022 privind aprobarea Normelor metodologice a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel că, din acest moment, autoritățile locale pot cere finanțare pentru proiectele prin care vom realiza 2.500 km de conducte de gaze și vom branșa 150.000 familii la rețeaua de distribuție a gazelor naturale”, a subliniat ministrul dezvoltării.

Ministerul a pus la dispoziția autorităților locale și platforma digitală https://investitii.mdlpa.ro/, prin care se pot depune cererile de finanțare conform ghidului disponibil atât pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (www.mdlpa.ro), cât și în platforma electronică investitii.mdlpa.ro.

Selecția obiectivelor de investiții se va realiza, ulterior perioadei de depunere a cererilor de finanțare, pe baza criteriilor prevăzute de legislația în vigoare, cuprinse în Normele metodologice.

Ministrul Cseke Attila a reamintit că, prin Programul „Anghel Saligny”, sunt alocate 50 de miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și gaz, iar, în urma preluării finanțării altor 105 de proiecte de rețele de gaz de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, bugetul total se va ridica la 55,5 miliarde de lei.

 

Facebook Comments