Ministerul Dezvoltării a aprobat opt noi proiecte finanțate prin PNRR, în județul Arad

by Florian Popa

Ministerul Dezvoltării finanțează 123 noi investiții, în 111 de localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila. Dintre acestea, 8 sunt în județul Arad, două în Socodor (Renovare energetică moderată a corpului de vestiare din cadrul bazei sportive și Renovare energetică moderată a sediului administrativ al Primăriei Socodor), iar câte un proiect a fost obținut de Chișineu-Criș (Reabilitare Grădinița cu program prelungit Pădureni), Bârsa (Lucrări de eficientizare energetică la școala gimnazială Bârsa nr. 197), Covăsânț (Eficientizare energetică sediu Primărie Covăsânț), Hășmaș (Renovarea energetică moderată a clădirii Primăriei Hășmaș), Vladimirescu (Creșterea eficienței energetice la Școala din localitatea Horia), Zerind (Reabilitare și modernizare sediu primărie și biblioteca din localitatea Zerind).

Proiectele finanțate la nivel național, în valoare totală de 352.318.738,65 de lei, au fost depuse în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării și Fondul Local din PNRR.

Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate 17 noi proiecte, în valoare totală de 111.358.195,71 lei, depuse de 14 autorități locale pentru lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a unor instituții publice și clădiri rezidențiale multifamiliale.

Pentru Fondul Local, au fost aprobate 106 de noi proiecte, în valoare totală de 240.960.542,94 lei, depuse de 97 de autorități locale, pentru proiecte care vizează reabilitarea și eficientizarea energetică a unor instituții publice.

Lista proiectelor finanțate este disponibilă la secțiunea Dezvoltare teritorială, subsecțiunea PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență a paginii Ministerului Dezvoltării: https://www.mdlpa.ro/pages/pnrr

Facebook Comments