Ministerul condus de Dragoș Pîslaru a atribuit contracte de 4,6 milioane de lei firmei fondate de... ministru

/
Ministerul condus de Dragoș Pîslaru a atribuit contracte de 4,6 milioane de lei firmei fondate de... ministru


Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a atribuit în 2025 două contracte de consultanță, în valoare totală de aproximativ 4,6 milioane de lei, companiei Civitta Strategy & Consulting, firmă fondată și administrată în trecut de actualul ministru al instituției, Dragoș Pîslaru.


Cel mai mare contract, în valoare de 3,7 milioane de lei, vizează servicii de consultanță pentru evaluarea Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027. Un al doilea contract, semnat în luna iulie 2025, are o valoare de 920.000 de lei și privește evaluarea Acordului de Parteneriat 2021–2027.


Civitta Strategy & Consulting are un istoric extins de colaborări cu instituții publice, derulând în ultimii trei ani aproximativ 40 de contracte, cu o valoare cumulată de peste 7 milioane de euro.


Compania a fost înființată în 2007, Dragoș Pîslaru fiind fondator și acționar. Acesta s-a retras din firmă înainte de preluarea mandatelor publice, iar în prezent societatea este deținută de entități juridice din Estonia și Lituania.



Poziția Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene


Referitor la articolul intitulat „”, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) face următoarele precizări, pentru informarea corectă a opiniei publice:

Atât în titlu, precum și în corpul articolului, acesta sugerează în mod neîntemeiat că ministrul Pîslaru ar fi acordat personal contracte către o firmă pe care acesta a înființat-o. Această insinuare este falsă și nu are nicio bază factuală sau juridică.

Faptul că o companie de consultanță care a activat de mulți ani în România, cu portofoliu în numeroase instituții publice, câștigă și astăzi contracte prin licitații deschise nu poate fi transformat într-o acuzație la adresa unui fost fondator care nu mai are niciun fel de legătură cu firma de peste 6 ani.

 

  1. Despre istoricul companiei:


În anul 2006, Dragoș Pîslaru a înființat, împreună cu alți asociați, o firmă de consultanță în România. Timp de aproximativ 9 ani, aceasta a devenit una dintre companiile de referință pe piața de profil, cu activitate atât în sectorul public, cât și în sectorul privat, inclusiv în proiecte internaționale derulate cu organizații precum OECD, Banca Mondială, Comisia Europeană și World Economic Forum. În anul 2017, compania a fost achiziționată de o multinațională cu operațiuni în 18 țări.

 

  1. Încetarea oricărei legături cu firma:


În anul 2019, odată cu alegerea sa ca membru al Parlamentului European, Dragoș Pîslaru s-a retras complet din companie și nu mai deține, din acel moment, nicio calitate și niciun interes în aceasta (nici ca acționar, nici ca administrator, nici ca angajat sau colaborator).

În prezent, potrivit datelor oficiale, compania este deținută de entități juridice din Estonia și Lituania și își desfășoară activitatea independent de Dragoș Pîslaru.

 

  1. Despre procedurile de achiziție menționate în articol:


Contractele la care face referire articolul au fost atribuite de MIPE în urma unor proceduri de achiziție publică deschisă, derulate în conformitate cu legislația în vigoare privind achizițiile publice. Documentațiile de atribuire, criteriile de evaluare și comisiile de selecție au fost gestionate de structurile de specialitate ale ministerului, în mod independent, conform procedurilor standard.

 

Ministrul Dragoș Pîslaru:

  • nu a avut niciun rol în elaborarea documentațiilor de achiziție;

  • nu a făcut parte din comisiile de evaluare;

  • nu a participat și nu a intervenit în niciun fel în procesul de selecție a ofertanților sau de atribuire a contractelor.


 

  1. Despre relația ministrului cu contractele în discuție:


Afirmațiile sau sugestiile potrivit cărora ministrul ar fi acordat direct aceste contracte către fosta sa firmă sunt lipsite de temei factual. Singurul rol al ministrului, în calitate de ordonator principal de credite, este acela de a se asigura că procedurile legale sunt respectate și că fondurile europene sunt utilizate corect și transparent, indiferent de identitatea operatorilor economici participanți la licitații.

 

  1. Context mai larg


Compania menționată în articol este activă de mulți ani pe piața de consultanță și a derulat contracte cu diverse instituții publice din România, atât înainte, cât și după retragerea ministrului Dragoș Pîslaru din acționariat. Existența unor contracte obținute prin proceduri competitive nu poate fi, în sine, probă a unei influențe nelegale, în absența oricărei dovezi privind implicarea ministrului în respectivele proceduri.

Pentru toate aceste motive, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene consideră că asocierea sugerată între calitatea actuală de ministru a lui Dragoș Pîslaru și contractele atribuite unei companii de la care acesta s-a retras definitiv în urmă cu 6 ani este una eronată și de natură să inducă publicul în eroare, alimentând o stare de neîncredere în legalitatea procedurilor desfășurate la nivel tehnic de Minister.