Mii de manifestanţi au contestat la Belgrad rezultatul alegerilor

by Andreea Radu

Câteva mii de persoane s-au adunat marţi seară la Belgrad la apelul opoziţiei de a contesta rezultatele alegerilor din Serbia, la aproape o lună de la votul câştigat de partidul de guvernământ, transmite AFP, preluată de Agerpres.ro. „Avem nevoie de voi să ne luptăm pentru un nou scrutin în condiţii diferite”, a proclamat de la tribună Marinika Tepic, una dintre figurile opoziţiei, promiţând că va continua să lupte până la victorie.
„Ne-am atins obiectivul, iar astăzi Europa şi întreaga lume ştiu că i-am prins pe hoţi în flagrant delict”, a adăugat ea.”Am primit veşti excelente din Europa, de la familia noastră europeană: mâine va avea loc dezbaterea în Parlamentul European cu privire la alegerile din Serbia. Ne-am îndreptat către Europa şi lume, către comunitatea internaţională, pentru a le arăta ce se întâmplă aici în Serbia şi că nu sunt posibile alegeri corecte în Serbia”.
Parlamentul European a inclus „situaţia din Serbia în urma alegerilor” pe agenda dezbaterilor de miercuri.
„Mi-ar plăcea să trăiesc într-o societate în care să pot măcar să votez fără ca ei să ne fure voturile”, a declarat pentru AFP Zivota Marovic, 46 de ani, inginer electrician. După mitingul din faţa comisiei electorale, manifestanţii s-au îndreptat către o biserică din Belgrad pentru a aprinde lumânări în amintirea fostului lider politic sârb kosovar Oliver Ivanovic, care a fost ucis pe 16 ianuarie 2018 la Mitrovica, o crimă care nu a fost încă elucidată.
Potrivit rezultatelor finale publicate vineri, cu 46,75% din voturi, Partidul Progresist Sârb (SNS) al preşedintelui Aleksandar Vucic (dreapta naţionalistă) şi-a asigurat 129 din cele 250 de locuri în Parlament. Principala coaliţie de opoziţie, „Serbia împotriva violenţei” (SPN), a obţinut 23,66% din voturi şi va avea 65 de deputaţi.
Opoziţia consideră însă că scrutinul, afectat de fraude şi nereguli, conform observatorilor internaţionali, ar trebui repetate.

Facebook Comments