Adrian Mihalcea nu a mai primit întăriri la UTA în această săptămână și probabil că ele se vor lăsa așteptate: „În săptămână aceasta nu s-a rezolvat nimic, suntem în aceleași discuții cu mai puțini jucători decât eram săptămâna trecută. Unii dintre ei nu mai se regăsesc pe acea listă, dar noi știm foarte bine ceea ce căutăm. Încă avem nevoie de un vârf de atac și bineînțeles un jucător under. Îi căutăm, suntem în discuții, mai așteptăm să vedem ce se întâmplă și săptămâna aceasta în cupele europene. E un moment destul de important pentru că, apoi, în funcție de necesitățile lor, ne orientăm și noi. Nu aș mai vrea să comentez despre numele de pe listă, ci doar că sunt din ce în ce mai puțini. Dar, într-adevăr, pot reapărea pe această listă jucători care încă nu și-au găsit echipe și sigur că ne uităm și către jucători străini. Noi vrem și alți jucători români, dar cu ei e din ce în ce mai greu.”
Abdallah și Mino, pe placul lui Adi Mihalcea
Antrenorul UTA-ei nu se grăbește cu noile achiziții, tocmai pentru a nu da greș și a găsi exact jucătorii de care are nevoie, dar în condițiile salariale oferite de clubul arădean: „Eu zic că nu ne-am grăbit cu niciun jucător și am așteptat să aducem exact ceea ce ne-am dorit, cum a fost și cazul lui Abdallah sau al lui Mino Sota. Nu am vrea să greșim, dacă se poate, cu niciun jucător și cei pe care îi vom lua în continuare să ne ajute pe deplin. Revenind la discuția despre atacant, noi am tot improvizat, iar acum, că e Abdallah, cu atât mai bine. Dar în acea poziție și Costache poate să joace, dar și Zsori, iar Abdallah poate să treacă și în bandă. Adică în orice moment putem să modificăm structura echipei”, a afirmat Adrian Mihalcea.