Mihai Trăistariu și-a vândut casa pentru a supraviețui

by Cristian Dobre

Pandemia l-a doborât pe Mihai Trăistariu din punct de vedere financiar. De aceea, artistul a ajuns să recurgă la un gest extrem de frica de a nu rămâne fără toată agoniseala de o viață.

Pandemia a afectat foarte multă lume, atât prin faptul că nu mai există siguranța zilei de mâine, dar și prin faptul că economia a fost pusă la pământ, din cauza activităților ce au ajuns să fie puse pe ”tușă”.

Din această cauză și celebrul Mihai Trăistariu se confruntă cu mari probleme financiare, deși se lăuda cu o situație destul de bună, având foarte multe proprietăți pe numele lui.

Mihai Trăistariu și-a vândut casa pentru a supraviețui

Chiar și așa, cu multe case și trei afaceri pe picioare, Mihai Trăistariu a ajuns să își vândă una dintre locuințe pentru a supraviețui. Artistul spune că ratele la bănci și faptul că nu produce nimic, l-au împins, din groaza de a nu rămâne fără nimic, să se ”lepede” de un apartament.

”Eu deja am făcut un geste extrem, mi-am vândut una dintre locuințe și tot panicat sunt, pentru că aveam 20.000 de RON rată pe lună la bancă. Și dacă mergeam în ritmul în care mergeam înainte era ok, mă descurcam, dar cu pandemia asta s-a blocat toată viața mea și atunci am fost nevoit să-mi vând un apartament și așa am redus rata la 6.000 de lei pe lună. Măcar atât am putut, din ianuarie o să încerc să îmi amân ratele pentru că iarăși mă sperie restricțiile astea, sunt blocat. Eu am o școală de muzică în Constanța, am o carieră de muzică și mai am niște garsoniere la Constanța, pe care printr-un miracol am reușit să le închiriez și să produc niște bani de care țin cu dinții să îmi ajungă până vara viitoare. Eu sunt unul dintre puținii artiști care spune lucrurilor pe nume”, a spus Mihai Trăistariu în cadrul unei emisiuni TV.

Mai mult decât atât, celebrul cântăreț spune că această perioadă extrem de grea l-a făcut să se gândească serios și la o reprofilare din punct de vedere profesional. Având în vedere că muzica nu i-a mai adus niciun profit în ultimele luni și pare că nici nu o va mai face curând, vedeta Eurovision mărturisește că a ajuns să își modernizeze singur casa și chiar să dea cu mopul.

”Mă gândesc în fiecare zi (nr. să mă reprofilez), pentru că după cum se anunță și cum zic ei că nu o să fie voie cu adunări mari, eu nu mai prevăd concursul Eurovision și altele. Încontinuu mă gândesc ce știu să fac, deci am ajuns să dau cu burghiul prin casă ca să nu mai chem un om ca să-mi facă o gaură în perete sau am ajuns să dau cu mopul, în loc să chem o femeie de serviciu, pentru că țin cu dinții de banii pe care îi am”, a mai adăugat artistul.

Sursa: spynews.ro

Facebook Comments