Mihai Stoica a anunțat că UTA vrea trei campioni de la FCSB! „Nu avem pretenții financiare!”

by Sorin Haut

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a declarat că Alexandru Băluță (extremă dreapta, 31 de ani), Jordam Gele (atacant, 32 de ani) și Malcom Edjouma (mijlocaș central, 28 de ani) sunt doriți de UTA, scriu cei de la gsp.ro. Cei trei campioni cu FCSB au fost trecuți pe linie moartă de Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor. MM Stoica a declarat că echipa bucureșteană nu vrea niciun ban în schimbul lor, Băluță, Edjouma și Gele fiind liberi să plece unde doresc. „Gele e dorit de multe echipe. Băluță și Edjouma sunt doriți de UTA. Și Gele, dar la el sunt mai multe. Gele e liber, pleacă gratis, doar să se înțeleagă el cu echipa. Nici la ceilalți nu avem pretenții financiare”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport 1. Doar că UTA trebuie să le satisfacă salariile celor trei, toți cu pretenții deloc mici.

Arădenii îl vor și pe Ovidiu Perianu, mijlocașul central al roș-albaștrilor care a fost împrumutat la Unirea Slobozia sezonul trecut, după cum a declarat Adrian Mihalcea în prima conferință ca antrenor la UTA. Gele ar fi ca și acontat de UTA, lucru confirmat și de patronul Botoșaniului, Valeriu Iftime, convins că atacantul merge alături de Mihalcea, încrezător după ce a discutat cu fostul său jucător despre venirea la Arad.

Malcom Edjouma a jucat 44 de meciuri pentru FCSB în sezonul trecut, în toate competițiile. Mijlocașul francez a înscris 3 goluri și a oferit 4 pase decisive. Alexandru Băluță a evoluat în 45 de partide pentru FCSB stagiunea precedentă. Dublul campion cu roș-albaștrii a marcat de 6 ori și a dat 5 assist-uri. Jordan Gele a fost luat în iarnă de la Slobozia de FCSB, a bifat 12 apariții în roșu și albastru, înscriind un gol, cu Dinamo. (gsp.ro)

Facebook Comments