Mihai, şoferul român de TIR ucis în Franţa, a fost omorât de doi irakieni

by Adrian Pavel

Cei doi irakieni arestaţi în Franţa sub acuzaţia de crimă, fiind suspectaţi că l-au omorât pe Mihai Spătaru, şoferul român de TIR ucis într-o parcare de lângă Calais, au fost prinşi cu o mască de protecţie, scrie antena3.ro.

Procurorii francezi au anunţat, astăzi, la aproape o lună de la moartea lui Mihai, şoferul român de TIR omorât sub ochii soţiei sale, într-o parcare de pe autostrada A28, în zona Abbeville, că doi suspecţi au fost prinşi şi arestaţi.

Ancheta este în continuare în plină desfăşurare, iar potrivit presei din Franţa, cei doi irakieni, ambii în vârstă de 27 de ani, au negat că ar fi implicaţi în crima comisă în noaptea de 16 spre 17 mai 2021, în parcarea de camioane.

Unul dintre suspecţi a fost arestat în zona oraşului Rouen, la aproximativ 100 de kilometri sud de locul crimei, în timp ce al doilea suspect a fost prins în zona oraşului Grand-Synthe, la aproximativ 150 de kilometri nord de locul crimei.

 

Procurorii din Amiens, cei care se ocupă de ancheta oribilei crime, au anunţat că unul dintre suspecţi a fost identificat în baza unei măşti de protecţie care i-a căzut în parcare în noaptea crimei.

Criminaliştii au prelevat probe ADN de pe masca de protecţie, iar specialiştii au confirmat identitatea suspectului.

 

Facebook Comments