Mihai Fifor: „România e împinsă spre recesiune. Stop austerității!”

/
Mihai Fifor: „România e împinsă spre recesiune. Stop austerității!”

Deputatul Mihai Fifor, președinte al PSD Arad, a transmis public că Partidul Social Democrat nu va mai susține adoptarea unor noi pachete de măsuri guvernamentale prin angajarea răspunderii Executivului, dacă acestea nu vor include și Programul PSD de stimulare economică.


Într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, Mihai Fifor a precizat că un eventual al treilea pachet de măsuri trebuie să conțină în mod obligatoriu acest program, subliniind că PSD nu este de acord cu continuarea politicilor bazate exclusiv pe creșteri de taxe și impozite.


Liderul PSD Arad a arătat că social-democrații au acceptat, din considerente de responsabilitate, limitarea rolului Parlamentului în procesul decizional, însă a criticat lipsa unui dialog real și a unei abordări echilibrate în privința politicilor economice. Potrivit acestuia, actuala orientare a Guvernului, axată pe măsuri de austeritate, riscă să accentueze încetinirea economiei, blocarea investițiilor și presiunea asupra populației și mediului de afaceri.


„Am spus-o și o spunem din nou răspicat, poate aude și apostolul austerității: NU va mai exista niciun alt pachet de măsuri adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului dacă acesta nu va conține și Programul PSD de stimulare economică. Pachetul 3 trebuie să includă în mod obligatoriu acest program. Ajunge cu creșterile de taxe și impozite.Am acceptat, din responsabilitate și cu bună-credință, punerea în paranteze a Parlamentului României – instituția fundamentală a democrației și expresia directă a voinței cetățenilor – crezând că avem în față un partener serios, care înțelege gravitatea momentului și necesitatea unor decizii echilibrate.În schimb, suntem captivi într-un dialog al surzilor, cu un premier obsedat de o singură idee fixă: tăierea cu orice preț, oricât și de oriunde, fără construcție, fără echilibru și fără respect pentru instituțiile democratice.România e la vale pe derdeluș. Economia a încetinit abrupt, investițiile sunt blocate, consumul se contractă, iar presiunea pe populație și pe mediul de afaceri devine sufocantă. O criză socială, previzibilă, de altminteri, este tot ce mai lipsește din acest tablou sumbru. Românii sunt cu apa la gură și este nevoie urgentă de măsuri care să compenseze prăbușirea economică pe care politicile de austeritate o accelerează.

PSD spune de luni de zile un lucru simplu și corect: nu merge doar cu tăieri. Dacă vrei stabilitate, trebuie să construiești. Dacă vrei venituri mai mari la buget, trebuie să stimulezi economia, investițiile și locurile de muncă. În loc să iei taxe mai mari de la același număr de contribuabili, poți încasa aceleași taxe de la un număr mai mare de contribuabili, rezultați din dezvoltare economică reală.De aceea, PSD a depus încă din septembrie 2025 în Coaliție două proiecte cu obiective strategice clare:

revenirea la o creștere economică de peste 3% în următorii 3 ani și de peste 5% în 5 ani;

crearea a peste 120.000 de locuri de muncă în sectoarele economice vizate;

reducerea deficitului bugetar și a decalajelor regionale.Soluțiile PSD nu pun presiune pe buget. Mecanismul central este creditul fiscal – un instrument modern, aplicat cu succes în multe state europene – prin care noile investiții în industriile strategice pot beneficia de deduceri fiscale, pe o perioadă determinată, dacă îndeplinesc indicatori clari privind volumul investițiilor și numărul de locuri de muncă create. Programul mai prevede garanții pentru IMM-uri, amortizare accelerată și deduceri suplimentare pentru investițiile în cercetare-dezvoltare.Este o ieșire din logica austerității sterile și o trecere la o politică economică de creștere, bazată pe parteneriat real între stat și mediul de afaceri.România nu mai poate fi guvernată cu toporul. Nu poți repara o economie în criză tăind la nesfârșit. Nu poți cere sacrificii fără să oferi perspectivă și speranță. PSD nu va accepta ca țara să fie împinsă în recesiune și tensiune socială doar pentru a satisface o obsesie contabilă“, scrie Mihai Fifor pe pagina sa de Facebook.