Mihai Fifor: PSD nu va fi niciodată de acord cu acordarea diferențiată a alocațiilor pentru copii, cum vrea UDMR!

by Adrian Pavel

PSD solicită UDMR să renunțe la propunerile neconstituționale privind alocațiile pentru copii și să se concentreze pe punerea în aplicare a legilor în vigoare.

În acest sens, UDMR ar trebui să se opună intenției PNL și USR-PLUS de amânare a majorării alocațiilor prevăzută pentru data de 1 iulie 2021 și să militeze pentru respectarea legislației în vigoare și a promisiunilor făcute de toate partidele din arcul guvernamental, înainte de alegeri.

De asemenea, UDMR ar putea susține proiectul de lege pe care PSD îl va depune joi în Parlament, pentru sprijinirea familiilor cu copii, inclusiv prin majorarea alocațiilor.

PSD reamintește că, prin Decizia 277/2006, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională acordarea diferențiată a alocațiilor pentru copii, admițând în acest sens o excepție de neconstituționalitate.

De asemenea, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, a exprimat anterior o poziție prin care a subliniat că acordarea diferențiată a alocațiilor pentru copii ar fi discriminatorie, întrucât singura condiție pusă de Constituție pentru a beneficia de alocație este de a fi copil.

Amânarea până la 1 ianuarie 2022 a tranșei de majorare a alocațiilor, care ar fi trebuit să aibă loc la 1 iulie 2021 reprezinta un furt din buzunarele copiilor, de 700 de milioane de lei, respectiv câte 348 de lei de la fiecare copil sub doi ani sau cu dizabilități și câte 174 de lei de la ceilalți copii între 2 și 18 ani”, afirmă deputatul PSD Arad Mihai Fifor.

Facebook Comments