Mihai Fifor: PSD deblochează investițiile în infrastructură

by Adrian Pavel

La scurt timp după venirea PSD la guvernare, s-au elaborat actele normative pentru aprobarea unor planuri majore de investiții în infrastructura de transport.

„Toate aceste acte normative se află deja în transparență decizională pentru a putea fi apoi aprobate în Guvern. Este vorba despre aprobarea Planului de investiții în infrastructura de transport pentru perioada 2020-2030, aprobarea Planului de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare, actualizarea hotărârii de guvern pentru exproprierea terenurilor aferente autostrăzii București-Brașov, aprobarea indicatorii tehnico-științifici pentru Metroul din Municipiul Cluj-Napoca.

De asemenea, s-au făcut deja pași concreți pentru finalizarea sau continuarea investițiilor începute de PSD în domeniul infrastructurii de transport. Azi este dat în folosință Lotul 1 din Autostrada Tg. Mureș – Ungheni, care a fost demarat în guvernarea PSD. De asemenea, lucrările de la Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila, început tot în guvernarea PSD, continuă într-un ritm susținut, urmând ca podul să fie dat în folosință la finalul anului viitor”, declară deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad.

Facebook Comments