Mihai Fifor: „PSD a inițiat un proiect de lege pentru distribuirea gratuită de măști pentru fiecare cetățean“

by Andreea Radu

Un proiect de lege privind acordarea gratuită a 30 de măști de protecție pentru fiecare cetățean român aflat pe teritoriul României până la data de 15 Mai 2020, pentru protecția în fața COVID-19, a fost depus joi, în Parlament, de PSD și Pro România. 

„PSD s-a ținut de cuvânt și a votat, joi, în Senat și în Camera Deputaților legile care sprijină în mod real personalul medical, populația și economia.

Nu mai așteptăm nimic de la Guvernul PNL, care nu e în stare să apere pe nimeni, nici pe medici, nici pe cetățeni și nici pe antreprenori!  Tocmai de aceea, în timp ce liberalii își văd de propriile interese electorale și anunță că vor cât mai repede alegeri, PSD vine în Parlament cu o lege pentru distribuirea gratuită de măști de protecție pentru fiecare cetățean.

Iohannis a anunțat că purtarea măștilor chirurgicale va fi obligatorie după 15 mai, dar „Guvernul lui” nu poate asigura numărul necesar de măști pentru populație. Iohannis şi Orban ar fi trebuit să ştie că nu pot impune obligativitatea purtării măștii cât timp nu asigură un plan logistic pentru distribuţie. Românii se află într-o situație dificilă, din cauza crizei noului coronavirus, peste un milion de cetățeni și-au pierdut locurile de muncă, alții au venituri diminuate în ultima lună și jumătate, mulți nu-și pot plăti creditele. Nu e normal ca Guvernul Orban să vină și să impună noi cheltuieli românilor, iar prin proiectul depus joi vom încerca să transferăm aceste cheltuieli la bugetul de stat. 

Fac un apel către premierul Orban și președintele Iohannis să lase alegerile și interesele de grup și să distribuie gratuit măști de protecție pentru toți cetățenii. Am văzut unde a dus obsesia președintelui pentru alegeri anticipate, în plină pandemie, nu vrem să mai trecem prin astfel de momente, din cauza dorinței unui politician de a avea toată puterea în România“, declară senatorul PSD Arad Mihai Fifor.

 

Facebook Comments