Mihai Fifor: Nu sunt probleme cu finanțarea sistemului social la nivel de Arad

by Florian Popa

Deputatul PNL Arad Glad Varga a lansat, miercuri, un atac la adresa Guvernului susținând că sistemul social este subfinanțat la nivel de Arad. Glad Varga acuza faptul că nu sunt prevăzuți în buget toți banii necesari pentru finanțarea cheltuielilor privind susținerea sistemului de protecție a copilului, pentru programul laptele și cornul sau pentru centrele de asistență socială a persoanelor cu handicap. Senatorul Mihai Fifor s-a adresat Ministerului Muncii și Justiției Sociale, pe acest subiect, iar răspunsul e cât se poate de limpede: nu există probleme cu privire la finanțarea sistemului social la nivel de Arad.

„Înțeleg faptul că domnul deputat Glad Varga este la primul mandat în Parlamentul României și analizează pentru prima dată un buget național. Dar n-aș dori ca domnul Varga să devină un alarmist șef, care aruncă astfel de fumigene, fără nicio acoperire. În fiecare an, Guvernul României propune un buget, atât pe segmentul protecției sociale, cât și pe celelalte domenii, iar la jumătatea anului avem o rectificare. An de an, în urma rectificărilor, s-au suplimentat sumele alocate, acolo unde au existat probleme. Nu l-am auzit pe domnul Glad Varga sau pe ceilalți colegi ai săi parlamentari să protesteze în septembrie 2015, când 42.000 de copii din Arad au început școala fără să beneficieze de programul cornul și laptele, pentru că CJA nu a organizat la timp licitațiile, sau în octombrie 2015, când Guvernul tehnocrat a lăsat fără indemnizații însoțitorii persoanelor cu handicap, timp de două luni. În campania electorală, domnul Glad Varga putea să ia atitudine față de acea situație, dar probabil nu l-a lăsat șeful Gheorghe Falcă, pentru a nu păta imaginea tehnocraților. Am discutat la Ministerul Muncii și Justiției Sociale această problemă și vreau să-i asigur pe arădeni că ieșirea domnul Glad Varga este un foc de paie. Doamna ministru Olguța Vasilescu m-a asigurat de faptul că în anul 2017, nici în județul Arad, nici în vreun alt județ din țară nu vor exista probleme cu finanțarea sistemului social“, declară senatorul PSD Arad Mihai Fifor.

Facebook Comments