Mihai Fifor: Iohannis și Guvernul Morții calcă nu doar pe cadavre, ci și pe copii, pentru a obține puterea absolută în România

by Florian Popa

Preşedintele Iohannis, cu cinismul care îl caracterizează, le urează succes la învățătură elevilor, cu școlile închise, dar deschide școlile pentru părinți, pe care îi cheamă la vot.

„Succes elevilor la școala închisă pentru educație, îi așteptăm pe părinți în școlile deschise pentru vot! Acesta este adevărul din spatele propagandei iohanisto-liberale.

Succesul pe care Iohannis îl urează copiilor a căror educație este compromisă prin decizia guvernului său de a închide școlile, în timp ce în toată Europa rămân deschise, este o imensă bătaie de joc, o sfidare cinică a tuturor.

E încă un fapt de viață din noianul care arată că Iohannis și Guvernul Morții e capabil de orice, calcă nu doar pe cadavre ci și pe copii, pentru a obține puterea absolută în România! Școlile nu se deschid pentru elevi, dar se vor deschide pentru părinții chemați cu cinism la vot, chiar în timp ce morții de Covid sunt cărați la morgă cu tirurile frigorifice.

Guvernanții sunt atât de orbiți de interesele electorale încât nu le mai pasă de miile de părinți care nu au cu cine să-și lase copiii mici acasă. Familiile monoparentale sunt omise din ordonanța care acordă 75% din salariu părintelui care stă cu copilul”, declară senatorul PSD Arad Mihai Fifor.

 

 

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Arad. Realizat de Camarad Print Media SRL. Cod de identificare mandatar financiar coordonator: 11200020.

Facebook Comments