Mihai Fifor: Insistențele ministrului PSD al Agriculturii, Petre Daea, dau roade

by Florian Popa

Insistențele ministrului PSD al Agriculturii, Petre Daea, dau roade, România primește încă 30 de milioane de euro, din totalul de 100 de milioane compensații suplimentare decise de Comisia Europeană, susține deputatul Mihai Fifor.
„Importurile de cereale din Ucraina în România vor fi suspendate până cel puțin la data de 5 iunie, cu posibilitatea prelungirii până la sfârșitul anului. Este vorba despre 5 produse:
grâu
porumb
floarea soarelui
rapiță
ulei de floarea-soarelui.
Se permite în schimb TRANZITUL cerealelor si al produselor ucrainene pe teritoriul țării noastre, în vederea exportului către terți.
În plus, România primește încă 30 de milioane de euro, din totalul de 100 de milioane compensații suplimentare decise de Comisia Europeană. Este cea mai mare sumă, după Polonia.
Ungaria, Bulgaria si Slovacia primesc, împreună, 31 de milioane de euro.
Iată că insistențele ministrului PSD al Agriculturii, Petre Daea, dar și poziționarea României, de respectare și aplicare a regulilor europene, dau roade!
Astfel, fermierii români afectați vor primi un sprijin total de cel puțin 50 de milioane de euro – 10 milioane prima tranșă de la UE, 10 milioane de la bugetul național și încă 30 de milioane acum.
Comisia a luat decizia să acorde sprijin României indiferent dacă statele care au luat măsuri unilaterale renunță sau nu la acele măsuri. Statele care au luat deja măsuri de interzicere a importurilor vor primi sprijinul CE doar dacă renunță la ele“, susține Fifor.

Facebook Comments