Mihai Fifor: „Falcă Demolatorul se răzbună pe arădeni, după ce a primit un loc rușinos la europarlamentare“

by Florian Popa

Senatorul de Arad Mihai Fifor condamnă inițiativa primarului Gheorghe Falcă de a majora prețul energiei termice, susținând că această majorare nu are nicio legătură cu Ordonanța 114, așa cum afirma Gheorghe Falcă. Fifor spune că majorarea prețului la gigacalorie arată incompetența primarului Falcă, care nu a reușit reabiliteze rețelele de termefociare, deși a avut la dispoziție 8 milioane de euro, prin programul de cooperare româno-elvețian, fonduri pe care Aradul le-a pierdut.

„După ce a fost plasat de colegii din PNL, conștienți că nu pot exporta incompetența la Bruxelles, pe un loc rușinos pe lista alegerilor europarlamentare, Falcă se răzbună pe arădeni. Incapabil să gestioneze problemele orașului, primarul Gheorghe Falcă adoptă măsuri aberante, împovărând arădenii și aruncând vina, ca de obicei, pe Guvern.

Ultimul bir pe care îl pregătește Falcă pentru arădenii care și așa suportă printre cele mai mari taxe și impozite locale din țară, în timp ce Primăria adună zeci de milioane de euro excedent bugetar, vizează scumpirea gigacaloriei pentru populație.

Consilierii locali vor fi puși să voteze inițiativa primarului prin care arădenii vor plăti, dintr-o lovitură, cu 120 lei mai mult pentru gigacalorie, al cărei preț va ajunge la 391,74 lei.

În loc să recunoască faptul că a falimentat cu bună știință sistemul de termoficare din Arad, că a pus lacatul pe CET și a ratat șansa de a reabilita rețelele termice în baza unei importante finanțări elvețiene, Falcă vrea acum să-i pună pe arădeni să suporte prețul incompetenței sale manageriale, dând vina pe Guvern și pe Ordonanța 114.

Ordonanța de Guvern cu numărul 114 de anul trecut nu are nici o legătură cu scumpirea agentului termic pentru populație. Cum nu va avea ca influență creșterea prețului pentru energia electrică livrată consumatorilor casnici, referindu-se doar la consumatorii industriali de energie electrică.

Ordonanța vizează alte lucruri cum ar fi, de exemplu, reducerea ROBOR, de care vor beneficia milioane de români cu credite la bănci. Actul normativ a fost gândit și promovat pentru a ajuta populația, nu pentru a o aduce la sapă de lemn.

Incompetența edilului Aradului, care plantează mini-OZN-uri în sensurile giratorii, care a demolat stadioane, terenuri de sport și piețe și care aruncă banii pe studii de fezabilitate exorbitante, plătite din bani publici în folosul firmelor sale, este cea care face viața arădenilor grea și scumpă, nu OUG 114.

Creșterea prețului gigacaloriei reflectă pierderile din rețelele de termoficare, peste 40%, care nu au putut fi reabilitate pentru că Gheorghe Falcă a pierdut banii elvețieni, 8 milioane de euro, pentru reabilitarea lor.

Și tot Gheorghe Falcă are resurse financiare la buget, în excedentul bugetar uriaș pe care l-a acumulat, pentru a putea subvenționa în interesul cetățenilor majorarea tarifului pentru producerea gigacaloriei, conform normelor ANRE.

Este un adevăr care trebuie cunoscut și care demontează minciunile celui care va rămâne în istoria Aradului cu supranumele de Falcă Demolatorul“, scrie Mihai Fifor pe pagina sa de Facebook.

Facebook Comments