Mihai Fifor, atac la USR: Blocarea Ministerului Apărării este un afront la adresa Armatei și NATO

by Andreea Radu

Situația de la Ministerul Apărării Naționale stârnește reacții ferme în spațiul politic, după ce instituția a rămas fără un ministru plin de mai bine de 72 de ore. Deputatul PSD Mihai Fifor avertizează că România este, în acest moment, singurul stat membru NATO aflat într-o astfel de situație, într-o perioadă în care stabilitatea pe Flancul Estic este esențială.

Potrivit acestuia, absența unui ministru cu mandat întreg afectează atât percepția aliaților față de România, cât și moralul militarilor care se bazează pe leadership, disciplină și predictibilitate. Fifor susține că Armata are nevoie de un ministru respectat și credibil, mai ales într-o zi simbolică, precum 1 Decembrie.

Deputatul social-democrat acuză USR că pune interesele politice interne înaintea stabilității naționale și afirmă că refuzul acestui partid de a facilita numirea unui ministru plin reprezintă o lipsă de responsabilitate în raport cu armata și cu partenerii NATO. Totodată, Fifor critică modul în care a fost gestionat mandatul anterior de la Apărare, afirmând că episodul respectiv a afectat încrederea militarilor.
„Oricât aș vrea, nu pot să nu remarc un fapt revoltător: România este, de peste 72 de ore, singurul stat membru NATO fără un ministru plin al Apărării. Vorbim despre un minister-cheie în arhitectura de securitate a țării și a întregului Flanc Estic, un minister cu o responsabilitate uriașă față de români și față de aliații noștri.

În mod normal, într-o astfel de situație, orice partid responsabil ar fi lăsat la o parte calculele interne meschine și ar fi demonstrat maturitate și respect pentru interesul național. USR putea să renunțe la a ține scaunul cald pentru pierzătorul Drulă și să pună stabilitatea țării mai presus de orgoliile personale. Mai ales după catastrofa Moșteanu, un minim gest de luciditate era obligatoriu.
Dar, din păcate, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. USR arată încă o dată că asta poate: să sacrifice interesul României pentru jocuri mici de gașcă, fără să înțeleagă gravitatea momentului și fără să priceapă ce înseamnă loialitatea față de aliați. Iar această atitudine nu este doar o eroare politică — este o crasă lipsă de respect față de Armata României și față de aliații noștri din NATO.
Și aș mai adăuga un singur lucru: Armata oricărei țări funcționează pe reguli stricte, pe disciplină și respect. Dar, mai ales, pe încredere. Un militar care își pierde încrederea în liderul său își va îndeplini misiunea impecabil pentru că a jurat să o facă, dar în plan moral este profund afectat. Să nu ne amăgim: dezastrul Moșteanu a făcut mai mult rău decât vrem să credem. Lipsa de respect a fostului ministru față de militarii români nu dispare – se întoarce ca un bumerang.
Cariera militară înseamnă ONOARE și RESPECT. Când acestea sunt călcate în picioare, efectul este profund.
Iată de ce, astăzi, mai mult ca oricând, de Ziua Națională, Armata României merita să aibă un ministru demn, cu onoarea nepătată, respectat. Un lider pe care militarii să îl urmeze și să îl respecte. În schimb, au primit din partea USR afrontul unui interimar – caricatura unui ministru.
Trist. Și revoltător.
Totul pentru jocurile politice ale USR. Partidul care nu respectă nimic și pe nimeni. Doar propriile sale interese“, scrie deputatul PSD Arad Mihai Fifor, pe pagina sa de Facebook.

Facebook Comments