Mihai Fifor: „Arădenii sunt sătui de poveștile SF ale liberalilor“

by Florian Popa

Au apărut ieri declarațiile vibrante, pline de avânt ale politrucilor PNL locali, gen Bîlcea sau Faur, pe tot felul de teme reîncălzite, scoase de la sertar, ori de câte ori nu mai au ce spune. Că vorbim de dragarea Mureselului pentru „suma modică” de 1,9 milioane de euro, ca să vină Falcă să se dea cu bărcuță – visul lui de-o viață sau că vorbim de pasaje și fântâni într-un oraș care cade, la propriu, după anii de administrație liberală, realitatea este aceeași.

„A trecut un an de la alegeri și în afara de povesti sforăitoare, borduri schimbate în fața Primăriei, scări vopsite gri-bleu cu vopsea în ulei prin parc și sarmaliade, nimic. Un NIMIC atât de mare, că poate liniștit purta orice nume: Falcă, Cionca, Bibarț, Bîlcea, Faur, Geani…Tot NIMIC se numește.

În timpul asta, Aradul se pregătește de o iarna lungă și grea. Pentru că și arădenii vor suferi de pe urma facturilor uriașe la gaz și energie electrică, de pe urma inflației galopante, a înghețării salariilor și pensiilor, a scăderii dramatice a puterii de cumpărare. Și arădenii vor tremura de frig în case dacă CET-ul falimentar nu vă putea plati costurile uriașe la gaz. Și arădenii alimentează la pompă cu peste 6 lei pe litru. Despre asta mă așteptam să vorbească zilele acestea Falcă, Bîlcea sau Cionca. Să explice arădenilor de ce PNL-ul lor iubit refuză să discute în regum de URGENȚĂ Legea consumatorului vulnerabil, de pildă. Sau de ce milioanele de euro din PNRR trâmbițate de Falcă nu mai ajung în Romania odată.

De ce nu sunt în stare să ofere sprijin mediului de afaceri, capitalului romănesc atât de greu încercat? De ce nimic nu se face în orașul asta care se prăbușește. Vorbiți arădenilor despre interminabilul pasaj din Micalaca, despre lipsa spațiilor verzi, despre zecile de milioane de euro împrumutate pentru imbecilitățile lui Falcă pentru regenerări urbane, despre studii de fezabilitate fară număr, niciodată puse în practica. De povești SF suntem sătui. Ca și de bătaia voastră nesfârșită pe ciolanul puterii.

Înțelegeți, domnilor Bilcea, Faur, Bibart, Cionca, Falcă și cum v-o mai fi chemând? A trecut un an de la alegeri….un alt an liberal la Arad. Degeaba. Doar pentru că voi să vă umflați buzunarele în timp ce faceți mișto de arădeni. Adică exact ce faceți de mai bine de 20 de ani. Pentru că la asta vă pricepeți cel mai bine! Timp în care iarna vine. O iarnă cumplita. Pentru arădeni.”, spune președintele PSD Arad Mihai Fifor.

Facebook Comments