Mihai Fifor: „Am votat pentru ca fiecare arădean să se simtă acasă în oraşul lui“

by Florian Popa

Senatorul Mihai Fifor, preşedinte al PSD Arad şi candidat la funcţia de primar al municipiului, şi-a exercitat dreptul la vot, iar după ieşirea de la urne a declarat că a optat pentru „un nou destin” şi „o altă şansă” pentru oraş.
„Am votat cu inima deschisă, am votat pentru oraşul acesta, am votat pentru ca fiecare arădean să se simtă acasă în oraşul lui, pentru un nou destin al acestui oraş minunat. Am votat pentru că eu cred cu adevărat că Aradul merită mai mult. (…) E important să mergem la vot, să ne exprimăm opinia şi dorinţa, este important să mergem şi să dăm o nouă şansă Aradului”, a afirmat Fifor.
În judeţul Arad sunt aşteptaţi la urne 387.809 de alegători, dintre care 185.997 în municipiul Arad. În total, au fost organizate 437 secţii de votare, din care 115 în municipiu.

Facebook Comments