Mihaela Rădulescu revine pe micile ecrane

by Cristian Dobre

Emisiunea Ferma – un nou început revine la Pro TV cu un nou sezon, iar prezentatoare ar fi chiar Mihaela Rădulescu, după cum anunță Click. Se pare că, vedeta a făcut din nou naveta Monaco-România, pentru a lua parte la filmările unuia dintre cele mai urmărite show-uri.

Mihaela Rădulescu, în vârstă de 50 de ani, a semnat un nou contract cu PRO TV-ul pentru o nouă ediție din „Ferma – un nou început’, potrivit click.ro. Se pare că mâna sa dreaptă va fi tot Cristi Bozgan, specializat în tehnici de supravieţuire în condiţii extreme. Cei doi au amintitri unice împreună, după ce au trăit experiențe inedite la filmările din trecut.

Concursul va începe primăvara  aceasta și se va desfășura pe parcursul a trei luni, astfel încât concurenții să nu mai întâmpine greutăți cu frigul.

Mihaela Rădulescu, probleme în sezonul anterior „Ferma”

Cel mai probabil, din valiza Mihaelei Rădulescu nu vor lipsi piesele vestimentare de firmă, chiar daca anul trecut a întâmpinat anumite dificultăți.  „Am avut niscaiva pierderi vestimentare – mi-am distrus două perechi de cizme Chanel (n.r.- în valoare de peste 5.000 de euro), o rochie Balmain din caşmir, pe care au luat-o cameristele din greşeală la spălat şi din rochie lungă a ajuns un fel de ciorap, am răcit cumplit, cu febră  42, ceva ce n-am avut în viaţa mea, dar, iată, adun poveşti de spus la gura sobei.

Cât despre lipsuri sunt toate despre mâncare, mi-e dor să mănânc mai sănătos, aici totul e prăjit, sărat, greu. O ţin pe mămăligă şi păstrăv aproape în fiecare zi, ca să evit prăjelile’, a menționat Mihaela Rădulescu anul trecut pentru perfecte.ro.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments