Mihaela Buzărnescu, accidentare gravă la Montreal

by Sorin Haut

Mihaela Buzărnescu a abandonat în turul al doilea al turneului WTA de la Montreal (Canada), dotat cu premii în valoare de 2,82 milioane dolari, în timpul meciului cu ucraineanca Elina Svitolina, cap de serie numărul 5.

Reprezentanta ţării noastre a suferit o entorsă la piciorul drept, în cursul setului al treilea, la scorul de 6-3, 6-7 (5/7), 4-3 în favoarea adversarei sale. Cu ochii în lacrimi, „Miki” a primit îngrijiri medicale la marginea terenului, înainte de a fi scoasă din arenă într-un scaun cu rotile, în aplauzele spectatorilor.

Meciul de debut al liderului mondial WTA, Simona Halep, la actuala ediţie a turneului de la Montreal (Canada), împotriva rusoaicei Anastasia Pavliucenkova, a fost întrerupt miercuri din cauza ploii.

Pavliucenkova conducea cu 4-3 în primul set în momentul în care ploaia a pus capăt jocului, care va fi reluat joi, zi în care a fost reprogramată şi întâlnirea dintre Sorana Cîrstea şi americanca Venus Williams, cap de serie numărul 13.

De menţionat că, în cazul în care vor trece de adversarele lor, Simona Halep şi Sorana Cîrstea se vor înfrunta în optimile de finală, tot în cursul zilei de joi, conform programului afişat de organizatori pe site-ul oficial.

Tot miercuri urma să se dispute şi partida de dublu dintre perechea română Mihaela Buzărnescu/Monica Niculescu şi cuplul Shuko Aoyama (Japonia)/Lidzia Marozava (Belarus), însă aceasta nu a mai avut loc, după ce Mihela Buzărnescu s-a accidentat la piciorul drept în cursul meciului de simplu cu ucraineanca Elina Svitolina (nr.5), fiind nevoită să se retragă din competiţie.

AGERPRES

Facebook Comments