Miercuri aflăm cine va fi preşedintele interimar al AJF Arad

by Rusu Flavius

Comitetul Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad se va întruni miercuri, 29 aprilie, ora 16:30, pentru a alege un preşedinte interimar din rândul celor doi vicepreşedinţi aleşi la ultima Adunare Generală, Andras Mako şi Ovidiu Coman. În Comitetul Executiv mai au drept de vot Cătălin Puia, reprezentantul Ligii a IV-a, Ciprian Horga, Liga a V-a, Ionel Iovescu, Liga a VI-a, Dinu Donca, sectorul juvenil şi Răzvan Cadar, preşedintele Comisiei Judeţene a Arbitrilor. Cel care va coordona întâlnirea, fără a avea drept de vot, este secretarul general Vasile Rad.

Comitetul Executiv va alege pe cel care va coordona activitatea instituţiei, ca interimar, până la organizarea de alegeri pentru ocuparea funcţiei de preşedinte pe o perioadă de doi ani, cât a mai rămas din mandatul lui Adrian Lucaci. După încetarea stării de urgenţă, Comitetul Executiv al AJF Arad, convocat de preşedintele interimar, se va întruni pentru fixarea datei Adunării Generale Extraordinare de Alegeri, în maxim 30 de zile”, spune Vasile Rad.

Vă reamintim că fostul preşedinte al AJF Arad, Adrian Lucaci, a încetat de viaţă chiar în Duminica de Florii, lăsând un mare gol în familia fotbalului arădean. De altfel, la încetarea stării naţionale de urgenţă, reprezentanţii AJF-ului arădean vor organiza o ceremonie specială, pentru a-i aduce un omagiu aşa cum se cuvine fostului şef al instituţiei.

 

Facebook Comments