Miercuri, 4 iulie 2018

by Andreea Radu
1776: Statele Unite își declară independența (foto)
  • 1534: Christian al III-lea este proclamat rege al Norvegiei și Danemarcei la biserica din orașul Rye. De domnia lui se leagă implementarea reformei protestante în această zonă.
  • 1776: A fost adoptat documentul numit Declarație de independență a Statelor Unite ale Americii prin ratificarea sa de către Congresul Continental, prima entitate conducătoare a noului stat creat.
  • 1827: Sclavia este abolită în statul New York.
  • 1864: Decret domnesc privind înființarea Universității din București, care reunea într-un singur corp facultățile de Drept, Științe și Litere. Primul rector a fost juristul Gh. Costaforu. (4/16)
  • 1876: S-a creat, la București, „Societatea națională de Cruce Roșie a României”. La 23 august același an, societatea a fost recunoscută de Comitetul Internațional al Crucii Roșii de la Geneva. (4/16)
  • 1914: La Viena au loc funeraliile Arhiducelui Franz Ferdinand și ale soției sale Sofia, la șase zile după asasinarea lor la Sarajevo.
  • 1928: Marea Britanie: Este acordat dreptul deplin de vot pentru femei.
  • 1946: România și Marele Ducat al Luxemburgului au reluat relațiile diplomatice la nivel delegație.
  • 1950: Prima emisie a postului de radio Europa Liberă.
  • 1954: Germania câștigă Campionatul Mondial de Fotbal din Elveția pentru prima dată – 3:2 cu Ungaria.
  • 1957: S-a înființat, la București, Arhiva Națională de Filme.
  • 1960: A fost inaugurat noul steag american, în urma admiterii statului Hawaii ca cel de-al 50-lea stat al SUA, în august 1959.
  • 1970: România și Costa Rica au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă.
  • 1987: A intrat în funcțiune pasajul Lujerului, cu o lungime de 800 m, din care 400 m sunt acoperiți.
  • 1987: În Franța, fostul șef al Gestapo-ului Klaus Barbie (poreclit „Măcelarul din Lyon”) este condamnat pentru crime împotriva umanității la închisoare pe viață.
  • 1997: Nava spațială americană Pathfinder a aterizat pe Marte.
  • 1998: Japonia lansează sonda Nozomi pe Marte, și se alătură, astfel, Statelor Unite și Rusia în lista națiunilor care explorează spațiul.
  • 1999: Doi hoți au găsit în Germania Discul ceresc de la Nebra.
  • 2005: Sonda spațială NASA Deep Impact a observat impactul unui proiectil lansat de acesta pe cometa Tempel 1.
  • 2006: Coreea de Nord testează patru rachete cu rază scurtă, una cu rază medie și una cu rază lungă de acțiune Taepodong-2. Conform relatărilor, racheta cu rază lungă de acțiune Taepodong-2 a eșuat în aer deasupra Mării Japoniei.
  • 2009: Coroana Statuii Libertății se redeschide pentru public, după opt ani de închidere din motive de securitate în urma atacurilor din 11 septembrie 2001.

Nașteri

  • 1546: Murat al III-lea, sultan otoman (d. 1595)
  • 1715: Christian Fürchtegott Gellert, poet și romancier german (d. 1769)
  • 1767: Kyokutei Bakin, scriitor japonez
  • 1790: George Everest, geograf englez (d. 1866)
  • 1799: Oscar I al Suediei, rege al Suediei și Norvegiei (d. 1859)
  • 1801: Infanta Isabel Maria a Portugaliei (d. 1876)
  • 1804: Nathaniel Hawthorne, scriitor american
  • 1807: Giuseppe Garibaldi, general și om politic italian (d. 1882)
  • 1854: Victor Babeș, bacteriolog și morfopatolog român, fondator al școlii românești de microbiologie, membru al Academiei Române (d. 1926)
  • 1872: Calvin Coolidge, al 30-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (d. 1933)
  • 1886: Alice Călugăru, poetă română (d. 1933)
  • 1897: Costică Acsinte, fotograf român (d. 1984)
  • 1900: Robert Desnos, scriitor și jurnalist francez
  • 1908: Aurelio Peccei, industriaș italian
  • 1910: Gloria Stuart, actrița americană (d. 2010)
  • 1911: Victor Nadolschi, astronom român (d. 1996)
  • 1918: Johnnie Parsons, pilot american
  • 1923: Haralamb Zincă, pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman, scriitor român (d. 2008)
  • 1924: Eva Marie Saint, actor american
  • 1926: Alfredo Di Stéfano, fotbalist și antrenor de fotbal argentiniano-spaniol (d. 2014)
  • 1927: Gina Lollobrigida, actriță italiană
  • 1927: Neil Simon, scriitor american
  • 1927: Jim McWithey, pilot american
  • 1928: Giampiero Boniperti, fotbalist italian
  • 1931: Stephen Boyd (William Miller), actor american
  • 1938: Bill Withers, muzicain american
  • 1948: René Arnoux, pilot francez
  • 1948: Claudine Bertrand, scriitoare canadiană
  • 1949: Horst Seehofer, politician german
  • 1952: Vladimir Tismăneanu, politolog român
  • 1960: Cristina Țopescu, editor și prezentator de televiziune
  • 1960: Roland Ratzenberger, pilot austriac
  • 1964: Elie Saab, designer libanez
  • 1973: Tony Popovic, fotbalist australian

Decese

  • 965: Papa Benedict al V-lea
  • 1336: Elisabeta de Aragon, regină consort a Portugaliei (n. 1271)
  • 1826: John Adams, al 2-lea președinte al SUA (n. 1735)
  • 1826: Thomas Jefferson, al 3-lea președinte al SUA (n. 1743)
  • 1831: James Monroe, al 5-lea președinte al SUA (n. 1758)
  • 1848: François-René de Chateaubriand, diplomat și scriitor francez (n. 1768)
  • 1921: Antoni Grabowski, inginer chimist polonez (n. 1857)
  • 1931: Prințul Emanuele Filiberto, Duce de Aosta (n. 1869)
  • 1934: Marie Curie, om de știință de origine poloneză, laureat al Premiului Nobel (n. 1867)
  • 1935: Nectarie Cotlarciuc, mitropolitul Bucovinei (n. 1875)
  • 1940: Robert Wadlow, american, deținătorul recordului mondial de cel mai înalt om din lume: 2,72 m. (n. 1918)
  • 1991: Sigismund Toduță, compozitor și muzicolog român (n. 1908)
  • 1997: Miguel Najdorf, șahist, argentinian de origine poloneză (n. 1910)
  • 2000: Gustaw Herling-Grudzinski, scriitor polonez (n. 1919)
  • 2003: Barry White, cântăreț american (n. 1944)
  • 2011: Otto von Habsburg, prinț austro-unagr (n. 1912)
  • 2016: Abbas Kiarostami, regizor, scenarist iranian (n. 1940)

Sărbători

  • Ziua Independenței, Statele Unite ale Americii
  • Ziua Liberării (Rwanda)
  • Ziua Republicii (Filipine)

 

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments