Miculescu ratează până la urmă Europeanul U21, utistul Rareș Pop a sperat degeaba
Selecționerul Emil Săndoi a nominalizat astăzi cei 23 de jucători din lotul României pentru Campionatul European de fotbal U21, programat în perioada 21-27 iunie în România și Georgia. Tricolorii fac parte din Grupa B și vor întâlni Spania, Ucraina și Croația. Toate meciurile României se vor disputa pe Stadionul Steaua, în București. De remarcat că față de lotul anunțat inițial, selecționerul Emil Săndoi a făcut patru schimbări: nu mai fac parte din lot portarul Otto Hindrich (Kisvarda), fundașul Marco Ehmann (Paralimniou) și mijlocașii David Miculescu (ex-UTA, FCSB) și Alexandru George Cîmpanu (Universitatea Craiova).
Patru schimbări operate de Săndoi: Târnovanu, Screciu, Mihăilă și Munteanu!
Selecționerul naționalei de tineret a făcut aceste mutări pentru a le face loc celor patru jucători care vin de la naționala de seniori: portarul Ștefan Târnovanu (FCSB), fundașul Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), mijlocașul Valentin Mihăilă (Parma), precum și atacantul Louis Munteanu (Farul / Fiorentina). Deși a împlinit ieri 18 ani și spera la un cadou pe ultima sută de metri, utistul Rareș Pop nu intră în calculele lui Săndoi.
PORTARI: Ștefan Târnovanu(FCSB), Mihai Popa (FC Voluntari), Andrei Gorcea (Universitatea Cluj);
FUNDAȘI: Bogdan Racovițan (Rakow / Polonia), Mihai Lixandru (FCSB), Victor Dican (FC Botoșani), Valentin Țicu (Petrolul), Andres Dumitrescu (Sepsi), Alexandru Pantea (FCSB), Andrei Borza (Farul Constanța);
MIJLOCAȘI: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Dragoș Albu (U Craiova 1948), Constantin Grameni (Farul Constanța), Alexandru Ișfan (Universitatea Craiova), Alexi Pitu (Bordeaux / Franța), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Vlad Pop (U Craiova 1948), Octavian Popescu (FCSB), Valentin Mihăilă (Parma / Italia), Adrian Mazilu (Farul Constanța);
ATACANȚI: Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul Constanța).
Lotul poate suferi modificări din motive medicale până înainte de prima partidă de la turneul final.