Micii rugbiști de la Warriors Arad au câștigat turneul de la Gura Humorului

Micii rugbiști de la Warriors Arad au câștigat turneul de la Gura Humorului
Zilele trecute, în virtutea colaborării cu Warriors Timișoara, CS Universitatea Arad a luat startul la turneul cu numărul trei al „naționalelor” de minirugby U8 și U10, ce a avut la Gura Humorului. Sub numele Warriors Arad, elevii pregătiți de Marian Grindei și Eugen Argintaru au câștigat competiția la U8, în componența: Ștefania Turlacta, Patrick Radovan, Robert Ivan, David Oberșterescu și Sofia Grindei. Pe locul 2 s-au clasat gazdele de la Gura Humorului, pe 3 Șoimii București și pe locul 4 Warriors Timișoara. La grupa de vârstă ceva mai mare, formată din jucători sub 10 ani, arădenii s-au clasat pe poziția a șasea, în formula: Darius Becher, Antonia Ivan, Teodor Stroia, David Oancea, Fabian Stancu, Andrei Muntean, Edoard Mihailov și Robert Cojocari.