MICII HALTEROFILI DE LA CSM ARAD S-AU REMARCAT PE LITORAL (FOTO)

by Sorin Haut

Secţia de haltere a CSM Arad are viitorul asigurat. Asta pentru că antrenorii Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan continuă să formeze pe bandă rulantă generaţii de sportivi. Dacă prezentul le aparţine deja cunoscuţilor Florin Vizitiu, Adrian Lingurar ori Sebastian Călugăreanu, viitorul e al puştilor din sala de haltere. Puşti care au debutat, în week-end, în circuitul intern oficial. E vorba de sportivii de 9-12 ani, care s-au făcut remarcaţi la Constanţa, în cadrul Campionatului Naţional de juniori III. La această categorie de vârstă, unde tehnica şi punctajul au făcut diferenţa, CSM Arad a urcat pe podium prin Adelina Vizitiu – locul 1 la categoria 32 de kilograme, cu 60 de puncte, Valentin Andron – locul 2 la categoria 32 de kilograme, cu 59 de puncte, Cosmin Krupla – locul 2 la 28 de kilograme, cu 55 de puncte şi Daniel Jigău – locul 3 la categoria 28 de kilograme, cu 54 de puncte.

Patru medalii la 9-12 ani, alte şase la 13-15 ani

Două locuri 5 au obţinut Patricia Manolache, la categoria 32 de kilograme, cu 49,5 puncte şi Denis Danciu la 28 de kilograme, cu 51 de puncte. La categoria 13-15 ani s-au consemnat şase clasări pe podium ale sportivilor arădeni, după cum urmează: Adrian Balint – trei locuri 2 la categoria 85 de kilograme şi Emanuel Danciu – două locuri 2 şi un loc 3 la categoria 45 de kilograme. Luciana Condurache a obţinut două locuri 5 şi un loc 6 la categoria +63 de kilograme, Bogdan Florescu a contabilizat trei locuri 4 la 36 de kilograme, iar Emanuel Florescu s-a clasat de trei ori pe locul 5 la 45 de kilograme. În total, CSM Arad a obţinut în cele două competiţii naţionale 10 medalii, dintre care 1 de aur, 7 de argint şi 2 de bronz.

Adi Jigău: „Foarte mulţumit de copii”

Sunt foarte mulţumit de copii, mai ales că cei de la 9-12 au fost debutanţi. Ei vor mai concura şi în septembrie, la Arad, după calificările seniorilor şi la concursul naţional cu medalii care face parte din programul „Pierre de Coubertin”. Valentin Andron a fost dezavantajat, a fost clar cei mai tehnic sportiv al categoriei sale, merita locul 1. Iar Bogdan Florescu şi Luciana Condurache au concurat la categoria superioară de vârstă, 13-15 ani”, ne-a declarat Adi Jigău. Următoarea competiţie în calendarul intern este finala Campionatului Naţional de juniori I de la Bistriţa, programată la mijlocul lunii august. CSM Arad propune 10 sportivi, iar printre favoriţii la medalii se numără Florin Vizitiu, Sebastian Călugăreanu sau Adrian Lingurar.

 

 

Facebook Comments