Printre cluburile interesate de Ovidiu Perianu în această vară s-a numărat UTA, însă arădenii au adus alți fotbaliști pe acel post și nu mai caută mijlocași la închidere. În schimb, Jordan Gele rămâne o țintă pentru Adrian Mihalcea, antrenorul care l-a avut sub comanda sa pe francez la Unirea Slobozia.
„Nu mai suntem interesați de Ovidiu Perianu. Am făcut transferuri pe poziția respectivă, i-am adus pe Mino Sota și Ovidiu Popescu. Nu mai este de actualitate, asta pot să vă spun. Ne interesează Jordan Gele, este loc pentru el. Nu renunțăm la el până nu vedem că a semnat undeva.
Există tatonări, dar știm situația lui… Gele mai are contract cu FCSB și trebuie să rezilieze acolo. Până când nu este liber nu putem negocia cu el. Rezilierea merge greu pentru că ambele părți au pretenții. Cu Băluță nu a fost nimic”, a spus Alexandru Meszar pentru digisport.ro. UTA a rămas în ofsaid pe postul de atacant de careu, după ce kosovarul Zeka nu a mai revenit la echipă. Abdallah este o variantă, dar rămâne de văzut dacă se va descurca acolo, ținând cont că la Dinamo a jucat mai mereu în banda ofensivei. (foto: Sport Pictures, Răzvan Păsărică)