Mesajul UTA-ei, la un an de la ultimul meci cu fani în tribune: „Ne este dor de voi”!

by Sorin Haut

Pe 29 februarie 2020 se disputa, pe stadionul Motorul din Arad, ultimul meci al UTA-ei cu spectatori. Era etapa a 23-a din Liga a II-a, arădenii impunându-se cu 3-0 în faţa Ripensiei Timişoara. Apoi, în martie anul trecut se declanşa în ţara noastră pandemia de coronavirus, iar pe stadioane s-a pus lacătul. Din vara anului trecut se joacă fotbal, dar fără public, ca urmare a interdicţiilor impuse de autorităţi. Chiar şi în aceste condiţii grele, utiştii au făcut performanţă şi le-au îndeplinit suporterilor marele vis: promovarea şi revenirea după 12 ani de absenţă în Liga 1! Nici măcar debutul pe noul stadion „Francisc Neuman” nu avea să fie marcat cum se cuvine, tot din cauza lipsei fanilor, astfel că UTA continuă să joace pe teren propriu fără minunaţii ei susţinători alături. Poate acesta ar fi unul din motivele parcursului slab de acasă, cu doar o victorie obţinută pe noua arenă a Aradului, acel 1-0 din 24 octombrie 2020, cu Chindia. UTA s-a revanşat însă cu vârf şi îndesat în deplasări, unde a bifat şapte victorii „externe”, iar locul 7 ocupat după 25 de etape o aşează în dreptul revelaţiilor actualei stagiuni din prima ligă, cu şanse ce-i drept reduse, de pătrundere în play-off! Aşadar, astăzi se împlineşte un an de ultimul meci cu spectatori al UTA-ei, iar mesajul clubului de pe contul de facebook este cât se poate de clar şi emoţionant:

Amintiri cu „Ripi”, de pe Motorul. UTA a performat în pandemie: promovare după 12 ani şi revelaţie în Liga 1!

„Ne este dor de voi! Așteptăm cu drag clipa în care ne vom revedea pe stadion!” Şi ce moment ar fi fost acum să se dea drumul la fani pe stadioane, chiar înaintea meciurilor „Bătrânei Doamne” de la Arad, cu CFR Cluj şi FCSB. Nu este însă cazul, iar UTA va trebui să se decurce în continuare fără fanii ei alături, cu toate că au fost destule meciuri în care „roş-albii” au simţit căldura şi susţinerea galeriei din afara stadionului, unde fanii au cântat şi au aprins torţe pentru favoriţi. Poate că în aprilie, stadioanele vor fi redeschise şi redate suporterilor, căci deja vorbim de o discriminare în raport cu alte activităţi, unde accesul publicului nu a fost restricţionat în totalitate. Primul meci post-pandemie cu fani în tribune pentru UTA ar putea fi chiar ultimul acasă din sezonul regulat al Ligii 1, cel cu Sepsi Sfântu Gheorghe, de pe 3 aprilie, dacă nu măcar la cele din play-off sau play-out, în funcţie de clasarea arădenilor, utiştii să simtă că sunt cu adevărat acasă. (foto: UTA Arad, facebook)

Facebook Comments