Mesaj de unitate și încurajare din partea sibienilor pentru utistul Rareș Pop

by Sorin Haut

FC  Hermannstadt este alături de Rareș Pop, venind în acest sens cu un mesaj de încurajare pentru tânărul fotbalist al UTA-ei, care s-a prăbușit pe gazon în minutul 70 al meciului cu sibienii. Juniorul arădean și-a revenit, dar clubul de pe Cibin consideră că acest moment trebuie să îi unească și mai mult pe protagoniștii din teren și pe cei implicați în fenomen. Iată mesajul postat de sibieni pe contul de facebook:

Uneori câștigi, alteori pierzi… Se întâmplă să mai faci și egal, însă adevărații învingători sunt cei care știu să se ridice de fiecare dată când sunt loviți și puși la pământ. Fotbalul e un sport solicitant atât în teren, cât și în tribune, chiar și la TV. Sunt multe orgolii, emoții, trăiri… Dincolo de orice, acest fenomen a fost inventat pentru a uni caractere diferite și oameni diferiți. Fotbalul a fost creat tocmai pentru a lăsa în urmă momente memorabile!

Sacrificiul acestui copil, care a dat totul, ne-a amintit tuturor că fotbalul UNEȘTE, nu dezbină. Este o luptă sportivă, dar uneori și adversarii pot arăta #respect. Se numește #normalitate. Aseară căpitanul nostru, Ionuț „Iron Man” Stoica, a făcut zid împreună cu fotbaliștii noștri și cei de la UTA Arad în timp ce foarte tânărul Rareș Pop primea îngrijiri medicale. Au fost momente cu o încărcătură puternică, greu de descris în cuvinte… Sperăm ca Rareș să fie bine și timpul & fotbalul să aibă răbdare cu noi toți!

Facebook Comments