Meriem Nasraoui este noua jucătoare a lui FCC Baschet UAV Arad. Ea are 23 de ani și se alătură echipei galben-albastre de la Logiman Broni, din țara sa natală. Pivotul de 1,84 metri va fi prima italiancă din istoria multiplei campioane a României. Jucătoarea care poate evolua pe pozițiile 4 și 5 a contribuit la promovarea formației din Broni în prima ligă italiană. A jucat în 34 de partide în divizia secundă din Italia, contribuind cu 14,2 puncte pe meci, 8,4 recuperări, 2,3 pase decisive și o intercepție în 32 de minute, 15,3 eficiență medie. Cu formația din Broni a fost implicată și în Serie A1, în 2021, dar o accidentare i-a pus probleme, astfel că a terminat sezonul cu Torino Teen Basket în Serie A2, unde a mai jucat pentru Acciaierie Valbruna Bolzano, Bruschi San Giovanii Valdarno.
A fost campioană european de junioare
A fost campioană europeană de junioare cu Italia atât la categoria U16, în 2018, și categoria U18 în 2019, fiind o piesă de bază în angrenajul echipei. A jucat și la Campionatul Mondial U19 din anul 2021. Meriem Nasraoui este a treia achiziție anunțată în această vară de FCC Baschet UAV Arad, după Daria Toma și americanca Taisheka Porchia. Au fost confirmate din sezonul trecut Andreea Mititelu, Bianca Fota, Alexia Dobă și Anamaria Ciotir.