Melinte este pozitiv şi el la Covid! UTA are patru jucători infectaţi

by Sorin Haut

UTA traversează o nouă perioadă grea din punct de vedere al cazurilor de coronavirus. După Balauru, Ilie şi Tomozei, pozitivi la testările de săptămâna trecută, Melinte este pozitiv la temutul Covid-19! De altfel, el şi Ursu nu au mai fost trecuţi pe foaia de joc la Mediaş, în meciul cu Hermannstadt, după ce s-au simţit rău înaintea partidei. Ursu nici nu a mai mers la stadion, el izolându-se la Mediaș, acolo unde locuiește. Mijlocaşul UTA-ei urmează să fie testat şi el astăzi sau mâine. Al doilea caz descoperit în această săptămână este cel al antrenorului cu portarii, Gabi Vasiliu, care a fost testat ieri, la fel ca și Melinte. Dacă mai punem la socoteală faptul că alți trei jucători sunt în izolare, plus maseurii Chiorean și Tomescu, bolnavi şi ei, observăm că la UTA riscă să apară chiar un focar, după şapte cazuri, dintre care patru jucători.

Şapte cazuri la UTA şi alţi trei accidentaţi!

Infirmeria este plină, pentru că Klapan, Erico şi mai nou Plească, accidentat etapa trecută, sunt accidentaţi, singurul care ar putea reveni pentru meciul cu Chindia fiind Alex Ioniţă. În mod normal, UTA se va testa, conform regulamentului, abia înaintea partidei de la Botoșani, de sâmbătă, 31 octombrie, ora 19. Până atunci urmează meciul de sâmbătă, 24 octombrie, ora 14, cu Chindia Târgovişte, partidă programată pe stadionul “Francisc Neuman” şi care contează pentru etapa a opta a Ligii 1. Aşadar, este posibilă o nouă testare, de precauţie, la mijlocul săptămânii, pentru a evita alte cazuri.

 

 

Facebook Comments