Medicul pneumolog Flavia Groșan a decedat
Medicul pneumolog Flavia Groșan a decedat, miercuri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, a declarat, pentru AGERPRES, managerul unității, dr. Gheorghe Carp. 'Medicul șef de la Terapie Intensivă mi-a spus că doamna Flavia Groșan a murit. Iar acum am primit mesajul de la doctorița Carmen Pantiș. Groșan era internată în stare gravă, în comă, de mai bine de o lună', a precizat, pentru AGERPRES, dr. Gheorghe Carp.
Medicul Flavia Groșan suferise de cancer pulmonar, fiind internată la Spitalul Județean, unde a fost transferată de la secția de Anestezie Terapie Intensivă în cea de Pneumologie.
Fiind în comă de gradul 4, ea a fost internată în ultimele zile într-o secție de paliație.
La nivel național, numele ei a devenit cunoscut mai ales în timpul pandemiei de COVID-19, când a promovat o schemă proprie de tratament pentru pacienții cu forme ușoare și medii de boală, bazată pe anumite antibiotice și medicamente inhalatorii. Declarațiile și abordarea ei au stârnit controverse, fiind criticată de o parte a comunității medicale și adusă în fața Colegiului Medicilor.