Medicii de familie protestează. Pacienții nu vor primi rețete compensate

by Dana B.

Medicii de familie protestează miercuri. Cel puţin jumătate dintre ei nu vor semna nicio reţetă compensată sau gratuită. Pacienţii vor putea doar să ceară o consultaţie, dar vor primi doar reţete simple, nu și trimiteri la specialist.  Doctorii sunt nemulţumiţi că nu au primit mai mulţi bani pentru cabinete şi că statul nu face nimic pentru a reduce birocraţia din sistem.

„Nu este vorba de o grevă, pentru că noi suntem angajatori, nu suntem salariaţi, nu suntem sindicalişti”, a ținut să precizeze, la Digi24, dr. Rodica Tănăsescu, președintele Societății Naționale a Medicilor de Familie.

„În ceea ce priveşte finanţarea, am cerut exact ceea ce au colegii noştri din policlinicile de ambulatoriu integrat, fiind şi noi parte a sistemului public de sănătate. Dar mai ales, am cerut să ne putem face meseria noastră de medici. Pacienţii ştiu foarte bine că suntem îngropaţi în hârtii. Că îi trimitem după hârtii inutile. Că vin după trimiteri inutile. Că sistemele informatice merg mizerabil şi generează imputări şi sancţiuni pentru medici. Că mii de medici au primit sancţiuni şi imputări şi plătesc medicamentele pacienţilor doar pentru că legislaţia este neclară”, a arătat Rodica Tănăsescu.

„Protocoalele terapeutice au fost transformate într-un pat al lui Procust și nu putem să le dăm pacienților noștri ce au nevoie fără teamă de a ni se imputa rețetele respective”, a acuzat medicul.
Ea spune că situația este cunoscută autorităților și că aceleași cerințe le aveau medicii de familie și la începutul anului trecut. „Partea de debirocratizare și de protocoale putea fi rezolvată de mult timp și nu s-a întâmplat. În 28 decembrie am avut o întâlnire mai serioasă la nivelul Ministerului Sănătății și de-abia atunci au spus că vor începe să inițieze niște modificări de legisaltie. Noi plătim sancțiuni și imputări legate de sistemul informatic care nu fctioneaza de ani de zile. De ani de zile arătăm că legislația e proastă și asta duce la imputări și nu se întâmplă nimic, iar în 2017 am avut foarte multe încercări de a rezolva această situație, am ieșit și în stradă în 15 noiembrie, tocmai ca să nu afectăm fctionarea cabinetelor”, a arătat dr. Tănăsescu.

 „Aş vrea să vă spun că nu am dorit să ajungem aici şi că facem tot ce putem pentru ca pacienţii noştri să nu fie afectaţi. Vom elibera reţete simple. Asta nu înseamnă că nu eliberăm reţete. Datoria noastră ca medici se referă la actul medical: consultaţii, un diagnostic corect şi o schemă de tratament. Aceste lucruri le vom face. Ce nu putem face – întrucât contractul cu casa nefiind activ, nu avem posibilitatea legală – este eliberarea drepturilor pacienţilor în relaţie cu sistemul de asigurări. Actul medical îl facem şi îl facem din generozitate pentru pacienţii noştri, pentru că nu suntem plătiţi în acest moment de Casa de Asigurări. Şi totuşi, majoritatea covârşitoare dintre noi vor consulta pacienţii fără să impună taxe pentru pacienţii noştri. Ne dorim din suflet ca această situație să nu dureze mult”, a declarat dr. Tănăsescu, precizând că medicii au încercat să reprogrameze pacienții cronici, ca să evite această perioadă din ianurie și să aibă medicamentele necesare.

Hai să ne întrebăm de ce ani de zile Casele de Asigurări puneau plafoane la medicamente și oamenii nu au avut medicamente? Să întrebăm de ce în prezent, când trimiți pacientul să își facă analize, de cele mai multe ori, nu există plafon? Când îl trimiți la imagistică, la ecografie sau în altă parte, nu e plafon. Toate aceste probleme există și Casele de Asigurare nu au făcut nimic să le rezolve”, a punctat președintele Societății Naționale a Medicilor de Familie.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments