MEDICAMENTUL CARE AFECTEAZĂ EMPATIA

by Dana B.

Un studiu recent arată că paracetamolul nu are efect doar asupra durerii, ci afectează şi sentimentele.

Oamenii de ştiinţă spun că acest analgezic utilizat de milioane de persoane trebuie studiat îndeaproape pentru a se stabili clar care sunt efectele secundare nocive ale sale.

„Paracetamolul poate reduce empatia, iar astfel de efecte sunt îngrijorătoare. Empatia este importantă. Dacă ai o ceartă cu partenerul şi urmezi un tratament cu paracetamol, acest studiu arată că vei deveni mai nepăsător faţă de sentimentele şi suferinţa acestuia”, explică unul dintre cercetătorii de la Universitatea de Stat din Ohio, potrivit DailyMail.

Această concluzie a apărut în urma unui experiment la care au participat 80 de studenţi. Jumătate dintre ei au luat paracetamol înainte de a participa la o conferinţă în care le erau prezentate poveşti de viaţă nefericite, tragice. Specialiştii au observat în cazul lor mai puţină empatie faţă de victimele din prezentări, comparativ cu grupul de studenţi care nu luase paracetamol.

Oamenii de ştiinţă au mai făcut şi un al doilea experiment în cadrul căruia au fost implicate 114 persoane şi în urma căruia au concluzionat că pacienţii care iau paracetamol sunt mai rezistenţi la zgomotele foarte puternice, care îi deranjează mai puţin decât pe cei care nu iau acest medicament.

„Paracetamolul nu reduce doar durerea, ci şi empatia faţă de ceilalţi. Studiul nostru arată că ne interesează mai puţin de durerile celorlalţi dacă luăm acest medicament”, explică specialiştii.

Echipa ce cercetători a declarat că analizează şi efectele ibuprofenului, tocmai pentru a vedea dacă şi acest medicament acţionează similar cu paracetamolul.

Sursa: gandul.info

Facebook Comments