Meciul UTA – Rapid se va putea vedea pe un ecran uriaș, în fața Arenei „Francisc Neuman”!

by Sorin Haut

Veste bună pentru suporterii UTA-ei, care nu au posibilitatea să meargă vineri la Oradea, dar în schimb doresc să urmărească duelul cu Rapid, din etapa a 13-a a SuperLigii, într-o atmosferă de meci mare. Vedem meciul împreună! Nu poți să mergi la Oradea, dar totuși vrei să vezi derby-ul UTA – Rapid într-o atmosferă de #ZiDeMeci? Te așteptăm alături de noi, la Arena „Francisc Neuman”! Toți suporterii care, din diferite motive, nu au posibilitatea să ajungă la Oradea pentru a vedea meciul direct pe stadionul „Iuliu Bodola”, dar care își doresc totuși să urmărească partida alături de alți suporteri care simt aceeași dragoste față de UTA, sunt așteptați vineri seara, începând cu ora 19:00, pe platoul din fața Arenei „Francisc Neuman”.

Utiștii sunt așteptați vineri, începând cu ora 19: va fi și o zonă de fanshop!

Astfel, în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat de către Suporter Club UTA, Primăria Municipiului Arad, Centrul de Cultură Arad și Sis Events, vă teptăm cu un ecran uriaș pe care vom vedea meciul împreună. De asemenea, va fi amenajată o zonă food & drinks, dar și o zonă fanshop. Pentru noi doar UTA contează!”, este anunțul celor de la Suporter Club UTA.

Facebook Comments