Măsuri speciale în vămile arădene, pentru evitarea aglomerărilor de sărbători

by Florian Popa

Având în vedere că se apropie Sărbătorile de Iarnă, perioada când traficul prin punctele de trecere a frontierei creşte considerabil, Poliţia de Frontieră Română și-a adaptat misiunile de supraveghere şi control, precum şi resursele umane şi materiale, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ.

Pentru evitarea aglomerărilor, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului poliţiei de frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic. Astfel, zilnic peste 4.200 poliţişti de frontieră desfăşoară, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

În plus de folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora, se vor crea fluxuri suplimentare de control, în funcție de valorile de trafic.

De asemenea, au fost contactate autoritățile statelor vecine, în vederea stabilirii unor măsuri comune, în baza protocoalelor bilaterale, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate.

În acest an, pentru o cât mai bună informare a participanţilor la trafic, Ministerul Afacerilor Interne a distribuit în punctele de trecere a frontierei, prin intermediul personalului Poliției de Frontieră Române, aproximativ 500.000 de flyere cu informații utile privind programul de lucru și modalitatea de accesare a unor servicii publice.

Recomandări

Ca în fiecare an, se estimează că cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria şi Bulgaria, sens în care recomandăm tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor.

Menționăm că, la frontiera româno-ungară sunt 11 puncte de trecere cu specific rutier şi, în total, sunt disponibile, atât  pe sensul de intrare în țară, cât şi pe sensul de ieşire, câte 58/53 de benzi de control pe sens.

  • pe raza jud. Timiş:
    • P.T.F. Cenad – Kiszombor
  • pe raza jud. Arad:
    • P.T.F. Nădlac – Nagylak
    • P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota
    • P.T.F. Turnu – Batonnya
    • P.T.F. Vărşand – Gyula
  •  pe raza jud. Bihor:
    • P.T.F. Salonta – Mehkerek
    • P.T.F. Borş – Artand
    • P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany
    • P.T.F. Săcuieni – Letavertes
  • pe raza jud. Satu Mare:
    • P.T.F. Urziceni – Vallaj
    • P.T.F. Petea – Csengersima

De asemenea, menţionăm că, la granița cu Ungaria, în zilele de sâmbătă şi duminică, între 10.00-18.00, ora României, sunt deschise 10 puncte de trecere a frontierei ocazionale, menite sa faciliteze traficul persoanelor care domiciliază în localităţile de frontieră.

Situaţia traficului autovehiculelor de mare tonaj

O situație aparte se înregistrează în ceea ce privește traficul de mărfuri deoarece, în preajma sărbătorilor, numărul mijloacelor de transport marfă crește ca urmare a intensificării comerțului din această perioadă.

Precizam că, şi pentru această categorie de mijloace de transport, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora, iar în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, astfel încât formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate.

De asemenea, reamintim faptul că, la graniţa cu Ungaria, începând cu 1 noiembrie a.c., autorităţile de frontieră maghiare verifică achitarea amenzilor pentru sancţiunile contravenţionale aplicate pe teritoriul Ungariei (exemplu: neplata taxelor de drum), de către conducătorii mijloacelor de transport marfă, aspect ce a determinat efectuarea unor verificări suplimentare care au generat, în anumite momente, o creştere a timpilor de aşteptare.

Menţionăm că, în proximitatea punctelor de trecere, politiştii de frontieră împreună cu reprezentanţii poliţiei rutiere informează conducătorii auto despre posibilităţile de utilizare a tuturor punctelor alternative de trecere a frontierei.

 

Facebook Comments