Măsuri de prevenire a incendiilor în contextul Sărbătorilor Pascale Ortodoxe

by Florian Popa

Sfânta Sărbătoare a Învierii este considerată cea mai mare sărbătoare creștină, prilej cu care foarte multi credincioși se vor îndrepta spre lăcașurile de cult.
Astfel, premergător Sfintelor Sărbători Pascale, pompierii arădeni au efectuat recunoașteri și controale de prevenire în lăcașurile de cult, scopul acestor acțiuni fiind acela de identificare și remediere a eventualelor nereguli pe linie de prevenire a incendiilor. Inspectorii de prevenire au avut în atenție dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice și asigurarea accesului autospecialelor de intervenție la construcțiile bisericești și hidranții exteriori.
În Noaptea de Înviere, peste 130 de pompieri arădeni, aflați în serviciul operativ, vor avea misiunea de monitorizare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă care s-ar putea produce la lăcaşurile de cult.
Totodată, pentru reducerea timpului de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență, pompierii arădeni vor fi prezenți în 9 lăcașuri de cult din municipiul și județul Arad, unde, an de an, participa un număr mare de credincioși. Dintre acestea, amintim: Catedrala Sfânta Treime, Mănăstirea Gai, Bisericile Ortodoxe: Ineu, Chișineu-Criș, Sebiș, Gurahonț, Bârzava, Birchiș și Curtici.
De asemenea, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență vor asigura măsurile de prevenire la bisericile ortodoxe de pe raza județului Arad.
Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, atât pe timpul manifestărilor religioase, cât și în locuințe, recomandăm cetățenilor adoptarea următoarelor măsuri:
– Autoturismele personale se vor parca astfel încât să nu se blocheze hidranţii de incendiu sau căile de acces pentru autospecialele de intervenţie;
– Aprinderea şi aşezarea lumânarilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens (de regulă, în exteriorul bisericii);
– Pe timpul slujbelor, fiecare credincios va avea grijă să protejeze persoanele din imediata apropiere, de flacăra lumânărilor, pentru a preîntâmpina aprinderea articolelor de îmbrăcăminte sau a părului;
– Este bine să acordăm o atenție sporită persoanelor vârstnice sau altor categorii vulnerabile asupra modului de utilizare a lumânărilor sau candelelor aprinse, astfel încât să fie evitate situațiile în care viața sau bunurile să fie puse în pericol.
În perioada sărbătorilor prilejuite de Paștele Ortodox, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea acțiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.
Pompierii arădeni vă doresc sărbători liniștite alături de cei dragi!

Facebook Comments