Măsuri anti-criză în familie, la viceliderul Şoimii Lipova

by Sorin Haut

Conducerea viceliderului din „C4” şi-a măsurat bine mişcările în contextul crizei la nivel mondial provocate de pandemia de coronavirus. Aşadar, Şoimii Lipova a luat, în familie, măsuri anti-criză, jucătorii fiind de acord cu reducerea salariilor. Fără a se apela la suspendarea contractelor şi la şomajul tehnic:  „Am discutat şi cu băieţii, să vedem cum este mai bine pentru ei, întotdeauna am avut încredere în echipă, iar jucătorii şi antrenorii, la rândul lor, ştiu că mereu le vreau binele. Traversăm o perioadă grea şi tocmai de aceea trebuie să rămân uniţi şi organizaţi. Prevăd probleme financiare mari la cluburile sportive susținute din bani publici, nimic nu va mai fi ca înainte de pandemie”, spunea acum câteva zile preşedintele Radu Pop.

Căpitanul “şoimilor”, Mădălin Popa, este mulţumit de decizia luată: “Legat de salarii, clubul a luat o decizie bună, ne-am întâlnit la mijloc. Noi am fost de acord că trebuie să ne reducem salariile, iar conducerea ne-a dovedit încă odată că ne respectă munca, mai ales că nu este nimeni de vină pentru ceea ce s-a întâmplat. Am discutat între noi pe grup, toți am înțeles situația și suntem mulțumiți de ceea ce s-a decis”. 

Șoimii Lipova este pe locul doi în seria a patra a Ligii a III-a, la 13 puncte în spatele liderului FC U Craiova. Dacă se optează pentru varianta play-offului, echipa arădeană le va înfrunta pe CSU Craiova, Crișul Chișineu Criș, Flacăra Horezu, Progresul Pecica, CSC Dumbrăvița, FC Hunedoara și CSC Ghiroda și Giarmata Vii.

Facebook Comments