MASCA IMPOTRIVA PETELOR, DIN TREI INGREDIENTE

by Paula Craciun

Dacă nu știi ce să mai faci pentru a scăpa de petele de pe față, mâini sau chiar și picioare, azi avem o soluție practică și foarte eficientă pentru tine – o mască din doar trei ingrediente ieftine, care se prepară rapid și pe care o poți folosi pe orice zonă a corpului.

Cum se prepară masca împotriva petelor

E simplu! Pentru prepararea acestei măști ai nevoie de următoarele ingrediente:

  • Trei linguri de lapte praf
  • Trei linguri de făină de orez
  • Apă (dacă ai tenul normal, mixt sau gras) sau ulei de măsline (dacă ai tenul uscat)

Făina de orez este un ingredient mai puțin cunoscut la noi, însă se găsește la orice magazin naturist și costă aproximativ 6 lei/500 gr. Este bogată în antioxidanți, conține vitamine și menține tenul tânăr și strălucitor.

Laptele praf are și el vitamine și minerale, iar acidul lactic din compoziția sa este cel care reduce, încet dar sigur, petele. După cum spuneam, poți aplica această mască pe orice zonă a corpului. Chiar dacă majoritatea femeilor au pete pigmentare pe față, există și femei care se confruntă cu aceste pete apărute pe brațe sau pe picioare.

Uleiul de măsline din compoziție este opțional, folosindu-se doar în cazul în care ai tenul uscat. Se pun cam două-trei linguri, la șase linguri de ingrediente uscate. La fel se procedează și cu apa.

Cum se folosește această mască

După ce ai amestecat toate ingredientele ar trebui să rezulte o pastă nu foarte groasă. Această pastă se aplică pe zonele cu probleme, se lasă să acționeze cam 20 de minute și se îndepărtează cu apă călduță. Pentru rezultate vizibile, e bine să o folosești cam de două ori pe săptămână, timp de minim o lună.

Sursa: unica.ro

 

Facebook Comments