Marți, 27 iunie 2017

by Andreea Radu

2007: Tony Blair (foto), prim-ministru al Regatului Unit, se retrage după zece ani din funcție. Succesorul lui devine Gordon Brown.

  • 1709: Țarul Petru cel Mare îl învinge pe Carol al XII-lea al Suediei în bătălia de la Poltava
  • 1844: Joseph Smith, fondatorul și primul profet al Mormonismuliu, este asasinat în Carthage, Illinois, în timpul campaniei electorale pentru a devenit candidat la președinție din Statele Unite.
  • 1913: România declară război Bulgariei, intrând în al doilea război balcanic, alături de Grecia, Serbia, Muntenegru și Turcia
  • 1943: A fost inaugurat, în Cișmigiu, ansamblul de statui „Rondul Roman”, reprezentând busturile unor scriitori de seamă ai literaturii române
  • 1950: Președintele american Harry S. Truman a ordonat forțelor militare aeriene să intervină în războiul dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud
  • 1954: Prima centrală nucleară a fost inaugurată la Obninsk, în apropiere de Moscova, Uniunea Sovietică
  • 1967: Primul ATM (bancomat) din lume e instalat în Enfield, Londra
  • 1968: La Praga are loc „manifestul celor 2.000 de cuvinte”, redactat de un grup de intelectuali, care cer instituirea unui regim liberal
  • 1977: Djibouti devine independentă de Franța
  • 1989: În mod simbolic, miniștrii de externe al Austriei, Alois Mock și Ungariei, Gyula Horn taie la Sopron, între țările lor gardul de frontieră.
  • 1991: Slovenia, care își declarase independența cu două zile în urmă, este invadată de trupele iugoslave
  • 2007: Tony Blair, prim-ministru al Regatului Unit, se retrage după zece ani din funcție. Succesorul lui devine Gordon Brown.

Nașteri

  • 1462: Regele Ludovic al XII-lea al Franței (d. 1515)
  • 1550: Regele Carol al IX-lea al Franței (d. 1574)
  • 1840: Samson Bodnărescu, poet român (d. 1902)
  • 1877: Charles Glover Barkla, fizician englez, laureat al Premiului Nobel (d. 1944)
  • 1921: Temistocle Popa, compozitor român (d. 2013)
  • 1926: Nicolae Simionescu, medic român (d. 1995)
  • 1931: Martinus J. G. Veltman, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel
  • 1936: Cristian Petru Bălan, prozator, poet și dramaturg român
  • 1936: Sergiu Dan Pavel, critic și istoric literar, eseist și traducător român
  • 1941: Krzysztof Kieslowski, regizor polonez (d. 1996)
  • 1948: Ion Cărmăzan, regizor, scenarist și scriitor român
  • 1951: Corneliu Ion, trăgător român de tir

Decese

  • 1574: Giorgio Vasari, pictor, architect și istoric de artă italian (n. 1511)
  • 1793: Johann August Ephraim Goeze, zoolog german (n. 1731)
  • 1829: James Smithson, fondatorul „Institutului Smithsonian” (n. 1765)
  • 1831: Sophie Germain, matematiciană franceză (n. 1776)
  • 1844: Joseph Smith, Jr., fondatorul mormonismului (n. 1805)
  • 1953: Ioan Suciu, primul episcop român unit arestat de autoritățile comuniste (n. 1907)
  • 1976: Ion Dumitrescu, istoric literar român (n. 1914)
  • 1992: Corneliu Sturzu, poet și eseist român (n. 1935)
  • 2016: Bud Spencer, actor și fost înotător olimpic italian (n. 1929)
  • 2016: Alvin Toffler, scriitor și futurolog american (n. 1928)

Sărbători

  • Ziua Mondială a Pescuitului
  • Djibouti: Ziua Națională a Republicii

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments