Marți, 2 aprilie 2019

by Andreea Radu

2005: Decesul papei Ioan Paul al II-lea (foto).

  • 1453: Mahomed al II-lea a început asaltul asupra orașului Constantinopol.
  • 1513: Juan Ponce de León a abordat un teritoriu nou, căruia a dat numele de Florida, dupa numele mitic al zilei descoperirii, Pascuas Floridas/ Florii.
  • 1711: A avut loc tratatul de alianță dintre Moldova și Rusia, încheiat la Luțk între Dimitrie Cantemir și țarul Petru I. Acest tratat prevedea o alianță militară antiotomană, dar prin el se recunoștea și domnia ereditară în familia Cantemireștilor și autoritatea absolută a domnului.
  • 1792: Prima lege monetară în SUA. S-a stabilit ca monedă unică dolarul.
  • 1800: La Viena are loc premiera Simfoniei Nr. 1 în Do major a lui Ludwig van Beethoven.
  • 1803: Are loc premiera piesei de teatru, tragedia Die natürliche Tochter („Fiica naturală”) scrisă între anii 1801—1803 de Johann Wolfgang von Goethe, la teatrul național din Weimar.
  • 1851: Rama al IV-lea este încoronat rege al Thailandei.
  • 1864: S-a adoptat Legea comunală, de inspirație franceză, care prevedea organizarea comunelor urbane și rurale.
  • 1866: S-a desfășurat plebiscitul prin care populația României a fost consultată în privința aducerii pe tronul țării a unui prinț străin – Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
  • 1867: Mihai Eminescu a publicat, în Familia, poemul Ce doresc eu ție, dulce Românie.
  • 1879: Prințul Brâncoveanu, aflat în misiune specială la Copenhaga, a fost primit în audiență solemnă de regele Christian al IX-lea al Danemarcei, căruia a notificat independența României.
  • 1884: Academia Română a însărcinat pe B.P. Hașdeu cu realizarea dicționarului Etymologicum Magnum Romaniae, al limbii istorice și poporane.
  • 1939: A apărut, la București, săptămânal, revista România literară, sub conducerea lui Cezar Petrescu.
  • 1944: Declarație a ministrului de externe al URSS, Viaceslav Molotov, privind intrarea trupelor Armatei Roșii pe teritoriul României. Molotov a afirmat că regimul politic existent nu va fi modificat.
  • 1949: Au fost naționalizate farmaciile urbane, laboratoarele chimico-farmaceutice și de analiză medicală.
  • 1964: A fost lansată stația automată sovietică Sonda-1.
  • 1965: România și Iordania au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă.
  • 1979: Odată cu retragerea ultimelor trupe marine britanice, a luat sfârșit prezența Marii Britanii în Insula Malta.
  • 1982: Trupe argentiniene au debarcat în insulele Falkland, declanșînd războiul Malvinelor, dintre Argentina și Marea Britanie, care a durat până la 14 iunie 1982.
  • 1991: A început erupția vulcanului Pinatubo pe insula filipineză Luzon.
  • 1997: A fost semnat, la Moscova, Tratatul de uniune dintre Federația Rusă și Republica Belarus de către președinții celor două țări, Boris Elțân și Aleksander Lukașenko.
  • 1998: Radu Vasile a fost desemnat prim-ministru de către președintele României, Emil Constantinescu.
  • 2005: Decesul papei Ioan Paul al II-lea.
  • 2008: A avut loc la București summit-ul NATO (2-4 aprilie).

Nașteri

  • 742: Carol cel Mare, rege al francilor (d. 814)
  • 1527: Abraham Ortelius, cartograf și geograf flamand (d. 1598)
  • 1545: Elisabeth de Valois, a treia soție a lui Filip al II-lea al Spaniei (d. 1568)
  • 1565: Cornelis de Houtman, explorator olandez (d. 1599)
  • 1614: Jahanara Begum Sahib, fiica șahului Jahan și a lui Mumtaz Mahal (d. 1681)
  • 1618: Francesco Maria Grimaldi, matematician și fizician italian (d. 1663)
  • 1647: Maria Sibylla Merian, botanistă germană (d. 1717)
  • 1653: Prințul George al Danemarcei, prinț consort al Annei, regină a Marii Britanii (d. 1708)
  • 1725: Giacomo Casanova, aventurier și scriitot italian (d. 1798)
  • 1805: Hans Christian Andersen, scriitor danez (d. 1875)
  • 1826: Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen (d. 1914)
  • 1838: Leon Michel Gambetta, om politic francez (d. 1882)
  • 1840: Émile Zola, scriitor francez (d. 1902)
  • 1851: Matilda Cugler-Poni, poetă română (d. 1931)
  • 1877: Tiberiu Brediceanu, compozitor și folclorist român (d. 1968)
  • 1880: Prințul Georg de Bavaria (d. 1943)
  • 1888: Vladimir Nabrut, poet rus (d. 1938)
  • 1891: Max Ernst, sculptor german (d. 1976)
  • 1912: Ion Emil Bruckner, medic român (d. 1980)
  • 1914: Sir Alec Guinness, actor de teatru și film britanic (d. 2000)
  • 1915: Gică Petrescu, cântăreț și compozitor român (d. 2006)
  • 1928: Serge Gainsbourg, cântăreț francez (d. 1991)
  • 1937: Ștefan Iacobescu, grafician și gravor român (d. 2001)
  • 1942: Gabriela Adameșteanu, prozatoare, publicistă, traducătoare română
  • 1968: Manuela Hărăbor, actriță română
  • 1976: Raluca Turcan, politician român

Decese

  • 1118: Balduin I al Ierusalimului (n. c. 1058)
  • 1502: Prințul Arthur Tudor, fiul regelui Henric al VII-lea al Angliei (n. 1486)
  • 1641: Georg, Duce de Brunswick-Lüneburg (n. 1582)
  • 1657: Ferdinand al III-lea, împărat romano-german (n. 1608)
  • 1742: James Douglas, medic și anatom scoțian (n. 1675)
  • 1747: Johann Jacob Dillenius, botanist german (n. 1684)
  • 1754: Thomas Carte, istoric englez (n. 1686)
  • 1791: Honoré Gabriel de Riqueti, conte de Mirabeau, om de stat care se remarcă în timpul Revoluției Franceze (n. 1749)
  • 1829: Frederic al VI-lea, Landgraf de Hesse-Homburg (n. 1769)
  • 1864: Prințesa Hildegard a Bavariei, ducesă de Teschen (n. 1825)
  • 1872: Samuel Morse, inventator american (n. 1791)
  • 1891: Adelheid Dietrich, pictoriță germană (n. 1827)
  • 1906: György Ádám, scriitor și filozof maghiar din Transilvania (n. 1882)
  • 1914: Paul Heyse, scriitor german, laureat al Premiului Nobel (n. 1830)
  • 1925: Petru Poni, chimist, mineralog român (n. 1841)
  • 1945: Vilmos Apor, episcop catolic, drept între popoare, opozant al fascismului și comunismului (n. 1892)
  • 1949: Ioan Boeriu, general imperial, președinte al consiliului de onoare al armatei austro-ungare (n. 1859)
  • 1951: Alphonse de Chateaubriand, scriitor francez (n. 1877)
  • 1973: Achim Stoia, compozitor, dirijor român (n. 1910)
  • 1974: Georges Pompidou, politician francez (n. 1911)
  • 1989: Tudor Vornicu, realizator TV român (n. 1926)
  • 1995: Hannes Alfvén, fizician suedez (n. 1908)
  • 2005: Papa Ioan Paul al II-lea (n. 1920)

Tematică

  • Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, promulgată de Adunarea Generală a ONU în 2007.
  • Argentina : Día del Veterano de Guerra y de los Caídos en la Guerra de las Malvinas / Ziua veteranilor de război și a celor morți în Războiul Malvinelor sau Día de Malvinas / Ziua Malvinelor , onorează memoria veteranilor și victimelor Războiului Malvinelor, pierdut contra Marii Britanii în 1982.
  • Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments