Aradul se alătură localităților în care va avea loc, sâmbătă, 17 octombrie 2026, Marșul „Împreună pentru Siguranța Femeilor!”, ajuns la cea de-a XII-a ediție. La Arad, întâlnirea participanților este programată la ora 14:30, în fața Palatului Administrativ.
Evenimentul este un apel la solidaritate cu femeile și fetele care se confruntă cu violența, dar și la măsuri concrete pentru prevenirea abuzurilor și protejarea victimelor. În aceeași zi, marșuri sunt anunțate în București, Brașov, Baia Mare, Timișoara, Cluj, Piatra-Neamț, Târgu-Mureș, Mizil și comuna Valea Seacă din județul Bacău.
„Ieșim în stradă pentru că ne dorim o lume în care fetele și femeile cresc și trăiesc fără frică, cu încredere și libertate. Vrem să ne arătăm solidaritatea față de toate femeile și fetele care trăiesc, zi de zi, cu frica violenței”, transmite Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor (Rețeaua VIF).
Potrivit apelului transmis de Rețeaua VIF, în acest an au fost deja documentate 30 de femicide. Reprezentanții rețelei susțin că autoritățile trebuie să evalueze corect riscurile și să intervină la timp, astfel încât măsurile de protecție să prevină noi crime.
Printre revendicări se numără implementarea legii femicidului, îmbunătățirea procedurilor de emitere a ordinelor de protecție, monitorizarea mai eficientă a agresorilor și înființarea unui registru național privind situațiile de violență domestică, la care poliția, parchetele și instanțele să aibă acces direct.
De asemenea, Rețeaua VIF solicită acces mai ușor la servicii de sprijin și găzduire pentru victime, măsuri sociale și financiare pentru femeile afectate de violență, precum și protecție specială pentru copiii care își pierd un părinte în urma violenței domestice.
Apelul include și introducerea educației pentru egalitate de gen în școli, pregătirea personalului din instituțiile care intervin în cazurile de abuz și măsuri sporite împotriva violenței din mediul online.
Arădenii sunt invitați să participe la marș pentru a susține aceste revendicări și pentru a transmite un mesaj de solidaritate cu victimele violenței.
Marș pentru siguranța femeilor, sâmbătă, în fața Palatului Administrativ din Arad