MARIUS GRAD: „NU AM CE SA LE REPROSEZ BAIETILOR, TREBUIE SA NE ADUNAM ”

by Sorin Haut

Antrenorul Lipovei consideră că Gloria Arad este principala favorită la promovare, asta dacă va continua în Liga 4. Şi asta nu neapărat victoriei la scor obţinute în meciul cu Şoimii, scor 7-0, ci mai ales valorii lotului şi a nivelului de pregătire la care se află: „Am întâlnit o echipă foarte montată, probabil şi după săptămâna grea pe care au avut-o. Am reuşit să gestionăm cât de cât prima repriză, iar dacă nu luam atât de repede golurile 2 şi 3, care ne-au dărâmat fizic şi psihic, poate diferenţa nu era la final atât de mare. Nu am ce să le reproşez băieţilor, şi-au dorit şi au muncit. La nivelul la care se pregăteşte şi la ce lot au, e normal ca Gloria să fie peste celelalte echipe, o văd principala favorită la promovare”, ne-a declarat Marius Grad.

Şoimii Lipova nu face o tragedie din înfrângerea suferită în Micălaca, mai ales că echipa e nou-promovată în Liga 4, iar debutul a fost unul pozitiv, 1-0 cu Naţional Sebiş II: „Etapa viitoare jucăm acasă cu Cermeiul, trebuie să ne adunăm şi să scoatem un rezultat bun. Obiectivul nostru este menţinerea în al patrulea eşalon, sunt încrezător că îl putem îndeplini”, a mai spus Grad.

Facebook Comments