Marius Croitoru este noul antrenor al Argeșului și va debuta la meciul cu UTA, de la Arad!

by Sorin Haut

FC Argeș l-a instalat pe Marius Croitoru în funcția de antrenor principal al echipei, după ce piteștenii s-au despărțit de Andrei Prepeliță. Tehnicianul care s-a despărțit de curând de FC U Craiova a semnat un contract pe doi ani cu gruparea din Trivale. Tehnicianul în vârstă de 42 de ani va fi prezentat oficial joi, 27 octombrie, la ora 11.00, în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc în sala de ședințe a Primăriei Pitești”, se arată în comunicatul remis de FC Argeș.

Croitoru a semnat acum câteva minute, e în vestiar, o să iasă la antrenament într-o jumătate de oră. A intrat în pâine direct. Am participat la discuții. Discuțiile nu au fost complicate, vom avea nevoie de întăriri. Cele 15 etape au demonstrat că trebuie să ne întărim lotul. Ne-a plăcut strategia pe care Marius Croitoru a avut-o la FC Botoșani. Suntem conștienți că FC Argeș trebuie să devină un club care să producă fotbaliști, să vândă și să aducă bani la buget. Avem acel proiect de un nou stadion și vrem să redevenim un club important. Toată această strategie ne-a atras mai mult în comparație cu alte propuneri pe care le-am avut. Va lucra aici cu Constantin Schumacher. Marius va avea puteri suplimentare, așa cum a avut și Andrei Prepeliță în ceea ce privește procesul de pregătire și și mai multe în ceea ce privește transferurile”, a declarat Daniel Stanciu la emisiunea Digi Sport Special.

Directorul executiv de la FC Argeș a vorbit și despre obiectivul pe care Marius Croitoru îl va avea la formația din Trivale. Obiectivul va rămâne același, calificarea în play-off. „Tot acolo suntem în ceea ce privește obiectivul. Suntem la trei puncte de retrogradare și la trei puncte de play-off, suntem undeva la mijloc, într-o situație destul de complicată, noi trebuie să virăm în direcția corectă. Sperăm că lucrurile se vor aranja. Ca strategie de viitor, a contat foarte mult ce a făcut Croitoru la Botoșani. Acolo a stat cel mai mult. Rezultatele, performanțele sportive, transferurile de jucători și sumele încasate de FC Botoșani. E un antrenor care cunoaște foarte bine fotbalul românesc. Are o plăcere de a oferi un fotbal spectaculos, ofensiv”, a adăugat Stanciu.

FC Argeș este pe locul 11 în clasament, cu un total de 17 puncte și va începe returul Superligii duminică, ora 18:15, la Arad, împotriva UTA-ei. Croitoru a mai jucat în această toamnă pe arena „Francisc Neuman”, pierzând cu 2-1  cu FCU Craiova, echipă de care s-a despărțit în urmă cu două săptămâni.

Facebook Comments