Marius Copil s-a calificat în sferturile turneului din Taiwan

by Sorin Haut

Tenismanul arădean Marius Copil s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului challenger de la Kaohsiung (Taiwan), dotat cu premii totale de 125.000 de dolari, după ce l-a învins pe germanul Matthias Bachinger, cu 6-4, 3-6, 6-3.

Copil (26 ani, 77 ATP), al treilea favorit, s-a impus într-o oră și 47 de minute în fața unui adversar mai slab clasat, Bachinger (30 ani), ocupând locul 203 în clasamentul mondial.

Marius Copil a reușit 10 ași în acest meci, dar a făcut și 5 duble greșeli.

Românul a egalat situația meciurilor directe cu Bachinger, 2-2. Germanul a câștigat în 2009 în turul al treilea al calificărilor la Belgrad, cu 7-6 (5), 6-1, și în 2013 în optimi la Orleans, cu 4-6, 6-4, 6-4. Copil reușise o primă victorie în 2011, în turul al doilea al calificărilor la Stockholm, cu 7-6 (4), 6-3.

Arădeanul de la CS Municipal și-a asigurat un cec de 3.650 dolari și 20 de puncte ATP, iar următorul adversar va fi învingătorul dintre cehul Lukas Rosol și australianul Akira Santillan, cap de serie numărul opt.

AGERPRES

Facebook Comments