Marius Copil debutează în noul sezon la Doha şi Auckland

by Sorin Haut

Clasat pe locul 60 ATP, Marius Copil încheie cel mai bun an de până acum, al carierei, dar clasarea şi forma din 2018 îl obligă să ţintească şi mai sus. Tenismenul arădean trage concluziile dar îşi prezintă şi obiectivele viitoare pe site-ul său oficial, mariuscopil.com, în cadrul unui text intitulat 2019 – În căutarea perfecţiunii:

„In anul 2018 am avut parte de momente foarte frumoase pe care le apreciez enorm. In scrisoarea de multumire am mentionat doar cateva dintre persoanele care au contribuit la succesul meu. Dupa finala de la Sofia Open mi-am dorit sa imi depasesc conditia. Cu multa ambitie, cu capul sus, cu antrenamente intense, am reusit sa inchei anul cu un meci memorabil impotriva lui Roger Federer, in filnala turneului de la Basel, ATP 500. Si asta dupa ce am obtinut 6 victorii consecutive, doua dintre ele extrem de importante, impotriva lui Marin Čilić in sferturi si impotriva lui Alexander Zverev in semifinale.

Am prins gustul victoriilor consecutive, iar acest lucru ma motiveaza sa imping si mai mult limita, sa sper la castigarea unui titlu ATP, sa ajung cat mai departe la Australian Open si, de ce nu, sa ma aflu printre primii 30 jucatori de tenis ai clasamentului ATP.

Urmeaza cel mai important an din cariera mea, alaturi de echipa cu care am performat cel mai bine. Evolutia este vizibila din toate punctele de vedere, fizic, tactic si mental.

Anul nou il voi sarbatori la Doha, cel mai porbabil cu gandul la meciul din primul tur de la Qatar ExxonMobil Open, ATP 250, ce se desfasoara in prima saptamana a anului 2019.

Clasamentul meu din acest moment, locul 60 ATP, imi asigura prezenta pe tabloul principal din Qatar, dar astept confirmarea si pentru al 2-lea turneu al anului, cel de la Auckland din saptamana imediat urmatoare.

Saptamana a 3-a este saptamana primului Grand Slam din 2019, Australian Open. Desi in 2018 am fost dezamagit de jocul meu din primul tur, uitandu-ma in spate imi dau seama cat de multe am invatat din infrangerea in fata lui Gilles Simon. Faptul ca nu sunt nevoit sa joc calificari la turneele ATP 250 si nici la Grand Slam, imi ofera o perioada mai lunga de recuperare ce ma ajuta sa ma concentrez mai mult pe pregatirea fizica si mentala. Indiferent de norocul pe care il voi avea in tragerea la sorti, voi juca cel mai bun tenis al meu si voi trata fiecare minge ca fiind ultima.

In prima saptamana a lunii februarie am de aparat finala de la Sofia. Ma voi intoarce acolo cu drag, mai ales pentru publicul minunat care m-a sustinut pana la ultima minge, in 2018.

Ar mai fi inca un lucru important de mentionat. Citesc cu drag mesajele voastre de sustinere, mesaje care imi aduc mereu zambetul pe buze. Si acestea au contribuit la succesul meu de pana acum si la increderea pe care am dobandit-o pe parcurs. Va multumesc, va apreciez si va doresc sa aveti sarbatori fericite alaturi de cei dragi si un an nou plin de momente fericite!

Program turnee ianuarie – februarie:

Doha, Qatar ExxonMobil Open– 31.12.2018

Auckland, ASB Classic– 07.01.2019

Melbourne, Australian Open – 14.01.2019

Sofia, Sofia Open– 04.02.2019

Facebook Comments