Copil a urcat pe locul 90 ATP. Nadal e, încă, lider

by Sorin Haut

Tenismanul arădean Marius Copil a urcat pe locul 90 în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), după un salt de 6 poziţii.

Copil (27 ani) a intrat în top 100 pe 15 mai 2017, iar de atunci nu a mai ieşit din elita tenisului masculin, cea mai bună clasare a sa fiind locul 73, pe 19 februarie anul acesta.

La vârf, Rafael Nadal conduce cu un avans mic, de 215 puncte faţă de sârbul Novak Djokovic, care a urcat pe locul secund, în dauna elveţianului Roger Federer după titlul cucerit la Shanghai.

La dublu, Horia Tecău a coborât şase locuri şi este acum pe 31.

Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Rafael Nadal (Spania) 7.660
2 (3). Novak Djokovic (Serbia) 7.445
3 (2). Roger Federer (Elveţia) 6.260
4 (4). Juan Martin del Potro (Argentina) 5.860
5 (5). Alexander Zverev (Germania) 5.025
6 (6). Marin Cilic (Croaţia) 4.185
7 (7). Dominic Thiem (Austria) 3.825
8 (8). Kevin Anderson (Africa de Sud) 3.775
9 (9). Grigor Dimitrov (Bulgaria) 3.440
10 (10). John Isner (SUA) 3.290
…………………………………………..
90 (96). Marius Copil 608.

AGERPRES

Facebook Comments