MARIUS COPIL A TRECUT IN TURUL SECUND LA AUSTRALIAN OPEN

by Calin Moga

Tenismanul arădean Marius Copil a reuşit performanţa de a ajunge în turul secund la Australian Open după ce a trecut de spaniolul Pablo Andujar cu scorul de 6-2 6-2 7-5. În primul Grand Slam al anului, dotat cu premii în valoare de 15,561,973 de dolari şi desfăşurat pe suprafaţă hard, Marius Copil a fost nevoit să treacă de trei meciuri de baraj până a ajunge în primul tur de pe tabloul principal. Meciul a fost mai facil decât se credea, spaniolul jucând cu multe erori neforţate iar arădeanul câştigă cu atu-ul principal,serviciul. În setul al treilea Marius Copil conduce cu 5-2 şi are serviciul pentru meci dar greşeşte inexplicabil lăsându-l pe spaniol să egaleze 5-5. La scorul de 6-5 arădeanul Marius Copil are două mingi de meci şi o fructifică pe prima încheiind tabela la 7-5.

În turul următor Marius Copil îl va întâlni pe deţinătorul titlului, Stanislas Wawrinka, peste două zile, probabil pe una dintre cele mai mari arene.

Pentru accederea în turul secund al turneului Marius Copil va încasa un cec în valoare de 60,000 de dolari. De notat că în acest meci Marius Copil a reuşit 18 aşi faţă de cei doi ai adversarului.

Facebook Comments